Padurea de conifere

Pădurile de conifere care apar în mod natural se găsesc în emisfera nordică. Nu există păduri de conifere în emisfera sudică deoarece continentele sudice nu se extind îndeajuns de departe spre sud. Din această cauză acolo nu există o vegetaţie comparabilă. Pădurile din Noua Zeelandă, Tasmania şi sudul Americii de Sud sunt păduri tropicale temperate, care includ şi conifere. Pentru ca o pădure sau un ţinut împădurit să fie considerat pădure de conifere, trebuie să conţină conifere în proporţie de cel puţin 80 %.

O fâşie de arbori
Pădurile de conifere formează o fâşie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietică spre nordul Chinei, puţin spre nord de Cercul Polar de Nord şi spre sud de linia de latitudine de 50° în China. Întinderi semnificative de păduri de conifere apar şi de-a lungul lanţului muntos Himalayan, în Georgia (CSI) precum şi în Alpi şi în Pirinei (Europa).

În Europa de Nord vegetaţia naturală originală de conifere se întinde dinspre est spre vest, în cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° şi spre sud de golful Hudson, dar ajungând doar puţin la nord de Cercul Polar de Nord în Teritoriile de Nord-Vest şi în Alaska. Se mai întâlnesc întinderi semnificative de vegetaţie de conifere în sud de-a lungul Munţilor Stâncoşi de pe Coasta de Vest şi spre vest de preriile centrale.

Pădurile de conifere sunt legate în nord de tundra alpină şi de deşerturile de gheaţă, iar în sud, în Asia, de stepă şi de deşert. Taigaua are diferite semnificaţii. Cuvântul „taiga” adesea denumeşte pădure de conifere. Pentru unii taigaua este însăşi pădurea de conifere. Pentru alţii ea reprezintă graniţa nordică dintre pădure şi tundră, numită şi pădure de licheni, reprezentată de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina şi Xanthoria. Această graniţă nordică a pădurilor este deschisă, adesea ca un parc, având copaci izolaţi şi tundră pe marginea pădurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viaţa sălbatică.