Paradis in destramare - rezumat

Paradis in destramare are la baza motivul biblic: ”Si izgonind pe Adam, l-a asezat in preajma raiului celui, din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacara valvaitoare sa pazeasca drumul spre pomul vietii”.

Metaforic, poetul sugereaza destramarea mitului despre paradis, pentru ca pierderea credintei in mitul eternitatii vietii poate transforma pamantul ”dintr-un sanctuar intr-o groapa, plina de starvuri; golit de povestile (miturile) care-l insufletesc si care nu va mai fi decat un trup trist. ”
Taramul mitic care paruse a fi lumea, isi pierde atributele sacre, instalandu-se sub semnul declinului. Exaltarea care-l cuprinsese pe poet in fata “corolei de minuni a lumii” lasa loc viziunilor apocaliptice si lamentatiilor in marginea unui univers cazut prada degradarii. Lumea este acum “o poveste degradata”.

Din aceasta perspectiva trebuie privit insusi titlul poeziei, caci nu despre o descompunere a ordinii ceresti e vorba aici. Paradisul in destramare este insasi lumea care si-a pierdut sacralitatea.

Textul se compune din cateva secvente, in aparenta disparate, dar care, in realitate, contribuie la construirea unui tot unitar. Unitatea este data mai intai de felul cum este structurata fiecare dintre ele. In toate distingem doua feluri de valori. De o parte, se grupeaza elementele care intra in sfera de sugestie a paradisiacului: “portarul inaripat”, “serafimi“,
“arhangheli”,“porumbelul sfantului duh”, “ingeri”, “apa vie”; de cealalta parte, determinarile lor chemate sa sugereze destramarea paradisului, intrarea intr-un domeniu golit de dimensiunea mitica initiala: “ cotorul de spada fara de flacari”, “ parul nins”, “ ingerii goi zgribulind”, “ greutatea aripelor”, care au devenit stanjenitoare reminiscente ale sacrului intr-un spatiu supus marii treceri.