Paradis in destramare

"Portarul înaripat mai (ine întins un cotor de spadă fără de flăcări. Nu se luptă cu nimeni, dar se simte învins. Pretutindeni pe pajişti şi pe ogor ( rafimi cu părul nins însetează după adevăr, dar apele din fântâni refuză găleţile lor. Arând fără îndemn cu pluguri de lemn, arhangheli se plâng de greutatea aripelor.

Trece printre sori vecini porumbelul Sfântului Duh, cu pliscul stinge cele din urmă lumini. Noaptea îngerii goi zgribulind se culcă în fân: vai mie, vai ţie,păienjeni mulţi au umplut apa vie, odată vor putrezi şi îngerii sub glie, ţărâna va seca poveştile din trupul trist."
Tema poeziei "Paradis în destrămare" o constituie viziunea apocaliptică a universului aflat în pericolul de a pieri, din cauza lumii care şi-a pierdut sacralitatea.

Ideea este ilustrată de starea de istovire şi sentimentul de singurătate a eului poetic, aflat sub un cer în care Dumnezeu nu mai există, nu mai vrea să apere o lume desacralizată.

Semnificaţia titlului. Cuvântul "Paradis" semnifică Universul încărcat de mistere, care este într-un proces de "destrămare", din cauza lumii care şi-a pierdui sacralitatea, titlul "Paradis în destrămare" fiind o metaforă revelatorie care semnifică semnalul de alarmă prin care Blaga avertizează omenirea că veacul se află în declin şi merge spre pieire.

Structura poetică şi semnificaţiile lirico-filozofice. Discursul liric se constituie într-un tot unitar, în care se desprind două valori ale semnificaţiilor lirico-filozofice: o valenţă care grupează elementele paradisiacului: "portarul înaripat", "serafimi", "arhangheli", "porumbelul Sfântului Duh", "îngeri", "apa vie" şi cealaltă care concentrează elementele ce demitizează, ducând la destâmarea Paradisului: "cotorul de spadă fără de flăcări", "pârul nins", "îngerii goi zgribulind", "greutatea aripelor".

Portarul care păzeşte poarta Raiului "mai ţine întins/ un cotor de spadă", care nu mai are flăcări, aşadar nu mai poate apăra sacralitatea, iar poetul, semnificai prin portar, se simte învins fără luptă. "Serafimi cu părul nins" simbolizează oamenii ce se află sub imperiul "marii treceri", Absolutul s-a retras din lumea aceasta şi rătăceşte fără sens în Univers.

Făpturile "însetează după adevăr,/ dar fântânile refuză găleţile lor", ogorul cunoaşterii este arat "fără îndemn", cu pluguri primitive, "de lemn", chiar şi arhanghelii suferă din pricina greutăţii "aripelor", nu mai există nici o lumină, nici o speranţă de salvare a paradisului lumii, "porumbelul Sfântului Duh,/ cu pliscul stinge cele din urmă lumini." îngerii sunt zgribuliţi şi desacralizaţi prin umanizarea lor. locul sfânt nu mai există, ei "se culcă în fân", iar poetul se lamentează cu disperare, semnalând pericolul pieirii: "vai mie, vai ţie".