Paralela intre Floare albastra si Pe langa plopii fara sot

In prima poezia natura reprezinta cadrul propice indragostitiilor pentru a-si manifesta iubirea, prezentand un peisaj de primavera prin motivele literare: codul,luna,stelele si izvorul iar cea de-a doua opera cuprinde o natura cat mai sumar schitata,aceasta incepand sa-si piarda din frumusete in conformitate cu sentimentul de tristete al eului liric evidentiat prin motive literare precum: plopii fara sot, singuratate.

Daca in prima creatie,eul liric apare sub ipostaza geniului care este capabil sa inteleaga toate misterele universului, in cea de-a doua apare sub forma geniului indragostit dar dezmagit de incompatibilitatea cu iubita. Iubirea din prima creatie este infatisata intr-un cadru natural mirific dar terestru care determina ,datorita neimpartasirii iubirii, detasarea stoica a eului liric fata de lumea terestra pe care o considera inferioara nivelului sau de geniu, dar dragostea din opera "Pe langa plopii fara sot" este expusa intr-un cadru natural abia conturat,trist care precede detasarea stoica fata de societatea care nu-l intelege.

In poezia "Floare albastra" iubirea se exprima prin metaforele "ochi de padure","trestia cea lina" dfar si prin imaginile vizuale :"hai in codrul cu verdeata","ochi de padure" care simbolizeaza dorinta de intimidate a indragostitiilor dar si diferenta lumilor caror apartin "prapastia mareata" fiind atat o hiperbola cat si o imagine vizuala.

Comparatia "rosie ca marul" si epitetul metaforic aflat in inversiune "de aur parul" alcatuiesc autoportretul iubitei surprinzand emotia specifica momentelor intime, iar in creatia "Pe langa plopii fara sot" dragostea apare sub forma de adorare evidentiata de epitetul "ochi pagani", transmiterea acesteia din generatie in generatie prin repetitia "parintii din parinti" dar si intensitatea sentimentului trait care a dat nastere unei energi acaparatoare declarata prin metafora si imaginea vizuala "candela s-aprinzi/iubirii..."; portretul femeii fiind alcatuit doar din epitetul "gurii mici" si a epitetului chromatic "ochiul tau senin" care evidentiaza frumusetea persoanei nepasatoare.

Detasarea eului liric este infatisata in prima opera prin inversiunea "l-al portii prag" din care se subintelege ca poetul este pe cale de a se trezi la realitate si de a-si da seama ca iubirea ideala cautata de el nu exista. Prin comparatia si imaginea vizuala "ca un stalp eu stam in luna" eul liric se transforma intr-un "axis mundi" acesta unind spiritual planul terestru cu cel al geniului proiectand lumea terestra in eternitate. Epitetul "dulce floare" expune regretul eului lyric pentru iubita care este doar o himera,iar repetitia "Floare albastra/

Floare albastra" reprezinta lamentarea si tristetea eului lyric pentru revenirea la realitate si descoperirea ca totul a fos doar o plasmuire a imaginatiei lui, in timp ce in a doua creatie detasarea este ilustrata prin epitetul "te privesc nepasator" si epitetul aflat in inversiune "rece ochi" care exprima durerea vazuta prin ochii sufletului acum deveniti indiferenti.

Eul lyric isi face simtita prezenta prin marcile specific precum verbele la persoana a II-a,singular "nu cata", "gramadesti"; pronumele personale la persoana I si a II-a singular "eu", "mi", "te", " a ta" dar si apelativele "sufletul vietii mele" si "iubite" care sunt folosite de iubita pentru a-l convinge pe genius a accepte iubirea terestra,recunoscute in poezia "Floare albastra" iar in "Pe langa plopii fara sot" intalnim de asemenea pronume personal la persoana I singular "m-ai", "am" dar si verbele la persoana I :''m-ai inteles", "m-ai cunoscut" acestea fiind utilizat pentru adresarea directa catre iubita nepasatoare.