Paralele intre Rebreanu si Preda

Paralele intre Rebreanu si Preda- Abia apariţia "Moromeţilor" (vol. I 1955) a atras atenţia asupra dimensiunii talentului sau si a noutăţilor pe care o reprezenta formula sa epica. Romanul a fost întâmpinat favorabil si nici mai târziu interesul criticii nu a scăzut. S-a pronunţat destul de repede cuvântul "capodopera" si de aici înainte toate scrierile prozatorului au avut de înfruntat comparaţia cu acest model.

Paralele intre Rebreanu si Preda - Judecat in ansamblu "Moromeţii" e un mare roman prin originalitate, întâi, a tipologiei, şi profunzimea creaţiei. Tipologia este, ca la Slavici si Rebreanu, ţărănească, totuşi, câtă deosebire! Sufletul rural este acolo rudimentar, obsedat de acumulare în ordine materiala şi numai după ce acest proces s-a încheiat, el poate sa audă şi alte glasuri ce vin din interiorul lui.

Marin Preda înlătura imaginea acestui mecanism simplu, previzibil, mişcat mai mult de instincte, şi face din ţăranii săi indivizi cu o viata psihica normala, apţi prin aceasta de a deveni eroi de proza moderna. Sub influenta probabil şi a romanului american (Steinbeck, Faulkner) Preda prezintă nişte ţărani inteligenţi si ironici, complecşi ca stare morala, în măsura prin aceasta sa-şi reprezinte şi să trăiască în modul lor caracteristic marile drame ale existentei.

Un debut extraordinar a avut şi Liviu Rebreanu cu romanul „Ion” care îi va aduce scriitorului consacrarea academică . Academia îi acordă premiul Năsturel , iar , 2 ani mai târziu , după apariţia romanului “Pădurea Spânzuraţilor” primeşte marele premiu al romanului . In cadrul evoluţiei romanului romanesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continua şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu si Ion Slavici, printr o vasta documentare şi compoziţie, printr un studiu atent de analiza psihologica.

Ne aflam în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei sociala şi psihologica. Mulţi critici literali au remarcat că între capodoperele literale ale celor doi autori – M. Preda şi L. Rebreanu – există asemănări şi deosebiri. În continuare voi încerca să evidenţiez câteva asemănări şi deosebiri ale personajelor principale din operele literale „Moromeţii” ( Ilie Moromete ) şi „Ion” ( Ion al Glanetaşului ).

L. Rebreanu ne oferă o creaţie în care Ion este privit din exterior şi este caracterizat prin gesturi (îmbrăţişarea şi sărutul pământului ) şi fapte (seducerea Anei ), la care se adaugă referinţele făcute de autor „iute şi harnic ca măsa. Unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, iar pământul îi era drag ca ochii din cap.” De asemenea contribuie la caracterizarea lui şi alte persoane ca: Baciu, Doamna Herdelea, Preotul Belciug.

M. Preda îşi priveşte personajul mai mult din interior, adică îi analizează mai mult stările sufleteşti. Tehnica folosită de autor este cea a analizei psihologice prin care M. Preda urmăreşte dinamica gândurilor şi sentimentelor lui I. Moromete. Când autor îl priveşte din exterior autorul foloseşte tehnica decupajului; din viaţa personajului sunt selectate momente semnificative, care pun în lumină trăsăturile lui definitori ( cina, secerişul, discuţiile din poiana fierăriei lui Iocan, confruntarea cu agenţii fiscali ).

Dincolo de toate deosebirile cele două personaje principale au totuşi în comun faptul că amândouă evoluează şi se definesc în raport cu problema pământului. Este un raport de intercondiţionare, căci dacă pe de-o parte temperamentul vârsta şi starea civilă a fiecărui personaj marchează atitudinea lui faţă de pământ şi pământul la rândul lui îşi pune pecetea asupra evoluţiei şi destinului fiecăruia.

O altă deosebire o reprezintă plasarea în timp şi spaţiu a personajelor cât şi vârsta şi sarea civilă a acestora. Ion îşi consumă scurta şi zbuciumata sa existenţă în primele decenii ale secolului XX în satul Pripas, sat pitit undeva pe valea Prahovei.

Colectivitatea satului joacă rolul unui adevărat „cor tragic”, care comentează întâmplările prin care trece protagonistul. Scena pe care tânărul ambiţios caută să se remarce, dar este cel mai adesea umilit este: hora satului, cârciuma, şi biserica.