Paralelea De-a v-ati ascuns si Miorita

Referat desore Paralelea De-a v-ati ascuns si Miorita
Tudor Arghezi este poetul in opera caruia "jocul si joaca" constituie o dimensiune importanta.Despre el,George Calinescu afirma ca a scris “cele mai frumoase versuri despre puterea creatoare a mainii omului.”Arghezi subliniaza ideea ca viata e o jucarie, un joc, iar noi putem ramane inocenti pentru totdeauna.Volume si cicluri intregi de poezii ale sale stau sub semnul jocului,al Ludicului,prin reducerea lumii inconjuratoare la un univers miniatural,la o articulare de spatii disponibile pentru joaca.Universul creat,numit si "al boabei si al faramei",devine o astfel de lume "de jucarie".

O astfel de valorificare inedita a temei jocului apare si in poezia "De-a v-ati ascuns...", aparuta in primul sau volum de versuri, „Cuvinte potrivite” (1927),in care jocul cu moartea, mai bine zis „de-a moartea”, este, ca si in „Miorita”, un joc al destinului uman, pornit din realitatea neiertatoare a lumii.In chip paradoxal se asociaza aici doua realitati aproape antagonice:jocul,care este o expresie, deobicei,a varstei juvenile,si moartea,care se asociaza varstei opuse,cea a senectutii.Jocul vietii reprezinta defapt cel mai greu joc lasat de Dumnezeu si cel mai lung totodata.

Astfel,poezia este o alegorie,substituind o realitate cu o alta realitate,cu o lume de dincolo de barierele spatiului si ale timpului,in baza unei similaritati existente sau construite.Alegoria este construita pe o comparatie intre moarte si joc,pe o metafora,scriitorul incercand sa transfigureze moartea prin joc,printr-o calatorie intr-o alta lume,pe un taram pe care doar cei alesi pot pasi,intotdeauna acest joc avand si un sfarsit:"toti vor invia,toti se vor intoarce",insa cu un singur castigator.Imaginea acestui joc este conturata intens prin versurile: "Eu o sa rad si o sa tac,/O sa ma culc la pamant./ O sa stau fara cuvant,/De pilda langa copac.../Voi sa nu va mahniti tare/Cand ma vor lua /Si-mi vor face un fel de inmormantare/In lutul afanat sau tare."

Autorul proiecteaza ochiul mintii,un moment de viitor cand aceasta realitate a mortii se va apropia,incercand sa-si obisnuiasca odraslele cu ideea sfarsitului ineluctabil. In finalul poeziei apare imprecatia: "Asa este jocul,/Arde-l-ar focul.",revolta tipic umana impotriva unei conditii nefericite.Insa,nici iluzia jocului,nici alte gesturi de consolare,nu pot anihila regretul imens pentru plecarea din aceasta lume.Acest regret profund invaluie sufletul uman,care plange EXISTENTA, o dorinta covarsitoare de viata inundand sufletul celui care trece in lumea cealalta,stiind ca si-a lasat acasa "copiii si nevasta, care plange si toarce" in asteptarea lui.Cu toate acestea,viata isi toarce mai departe firul ei frematator: copiii nu trebuie sa stie ca tatal a murit, ci doar ca a plecat, la fel cum se intampla prin basme si povesti, undeva foarte departe de casa si nu mai are forta necesara “sa vie pe jos, in timpul cat se cere, din lumea cealalta.”Astfel, imprecatia adopta formula populara arhaica,viziunea ludica, senina, asupra mortii sub sentimentul acestei dureri infinite.

Preocuparea pentru postexistenta prezenta in poezia lui Arghezi izvoraste si din dorinta acestuia de a asemui moartea,un sentiment plin de durere si de amaraciune,cu un nou inceput,cu o poarta spre un taram necunoscut, in care sufletul omului se contopeste cu Universul,care devine doar o pulsatie magica.Cautarea adevarului in universul sau interior depaseste orice limita a intelegerii umane,el fiind foarte preocupat pentru ce se va intampla cu el,nu atat pentru viata pe care o va trai dupa moarte,cat pentru pregatirea sufleteasca necesara pentru o asemenea experienta unica,fara cale de intoarcere.

Astfel,poezia denota multa gingasie,delicatete.
"Si in sectorul poeziei de sensibilitate etnica, "De-a v-ati ascuns...” este parca, talmacirea cea mai impersonala, cu caracter clasic, a sentimentului colectiv. Poetul individualist inceteaza de a se reprezenta pe sine, ca sa dea glas entitatii nationale.”Citatul anterior ii apartine lui Serban Cioculescu, si traduce ideea ca aceasta poezie- joc e o adevarata “Miorita” argheziana, autorul intelegand moartea ca o reintegrare in circuitul cosmic.

Asemenea alegorie inedita,insolita am intalnit si in balada "Miorita",alegoria moarte-nunta.In aceasta balada, similaritatea intre moarte si nunta reprezinta un fel de reuniune ideala(barbat-femeie),care, in fapt, desavarseste integrarea ciobanului in ritmurile eterne ale naturii.In cazul alegoriei joc-moarte din poezia lui Arghezi avem aceeasi reuniune ideala intre individ si Univers.

In „Miorita”, ritualul inceperii unei noi vieti,a unei vieti nemuritoare, se transforma intr-o grandioasa alegorie a mortii ca nunta.Oita,animalul nazdravan din basme,care are rolul de prieten, confesor si executor testamentar,este personificata,marturisindu-i ciobanului complotul si sfatuindu-l sa-si ia masurile de aparare:"Dragule bace/Da-ti oile-ncoace/La negru zavoi/Ca-i iarba de noi/Si umbra de voi!/Stapane, stapane/Iti cheama s-un caine/Cel mai barbatesc/Si cel mai fratesc!". Din acest dialog reiese afectiunea dintre cioban si mioara.

Momentul ales de cei doi ciobani pentru a-l ucide pe baciul moldovean este "apusul soarelui",care trimite la poezia lui Arghezi: "Hotarat,o sa ne jucam odata,/Odata,poate,dupa scapatat!"Tanarul pastor vrea ca mioara nazdravana sa ascunda mioarelor moartea sa, pe care sa le-o prezinte ca pe o nunta de proportii cosmice,ca tatal, care isi ascunde moartea in spatele unui joc.

"Lacrimile de sange" ale oierului inlocuiesc bocetul traditional si arata durerea imensa a oilor si a ciobanului, ce paraseste viata,lacrimi care sugereaza tristete,regret,ca cel al omului care isi plange existenta in fata mortii.Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau cainii sai.El se gandeste la soarta celor apropiati (mioare si mama) pe care nu vrea sa-i indurereze,la fel ca si tatal,care nu isi poate imagina o despartire de familia sa.Ciobanasul presupune ca va fi cautat de mama sa, pe care ne-o prezinta ca fiind "batrana" si "cu braul de lana".

Pentru a-i face acesteea durerea mai usoara,acesta isi scrie un testament,la fel ca tatal care "s-a ingrijit" de familia sa,le-a lasat"vite, hambare,/Pasune, bordeie si oi,/Pentru tot soiul de nevoi/Si pentru mancare."Insa,mama este surprinsa intr-o chinuitoare cautare "Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand" care arata puternica dragoste materna.La fel,si in poezia lui Arghezi apare imaginea "nevestei care plange si toarce"in asteptarea sotului ei si,insa,care este un simbol al oitei care pastreaza taina mortii stapanului pentru totdeauna.