Particularitati structurale ale organelor vegetale

Trimis la data: 2006-03-08
Materia: Biologie
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 7.28 / 10
Downloads: 12
Autor: Sweet angel
Dimensiune: 106kb
Voturi: 162
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Toate fiinţele au nevoie de energie pentru a alimenta procesele vieţii. Culoarea verde, caracteristică plantelor se datorează clorofilei. Clorofila din frunze captează componenetele luminii solare şi le transformă în energie nutritivă prin fotosinteză. Plantele sunt singurele organisme care sunt capabile să absoarbă energia soarelui.
Unele plante sunt formate dintr-o singură celulă (unicelulare), ca bacteriile , sau din mai multe celule (pluricelulare), fără organe diferenţiate, având corpul un tal, aşa cum sunt cele mai multe alge, ciuperci şi licheni, plante inferioare, cuprinse în grupă sistematică a talofitelor.

Pe lângă aceste plante inferioare, pe scara filogenetică se găsesc şi muşchi (briofite). Ferigile (pteridofite) şi plantele cu flori şi seminţe sau spermatofitele, al căror corp este un corm format din organe diferenţiate (rădăcina, tulpina şi frunza), sunt plante superioare, numite şi cormofite. Organele sunt alcătuite din ţesuturi diferite şi îndeplinesc anumite funcţii în viaţa planetei. Ţesuturile rezultă prin procesul de histogeneză ( proces complex care implică diviziuni celulare mitotice succesive şi diferenţiere celulară) din celula-ou (zigot).

Celulele din corpul plantelor pluricelulare sunt diferite ca formă, structură şi funcţie. Celulele de aceeaşi formă şi funcţie sunt grupate în ţesuturi. Din asocierea mai multor feluri de ţesuturi rezultă organele care compun corpul plantei. Fiecare organ (rădăcină, tulpină etc.) are un anumit rol în viaţa plantei, pe care îl îndeplineşte prin activitatea ţesuturilor componente.

Principalele ţesuturi vegetale sunt:
Ţesuturile protectoare (de apărare). Epiderma acoperă organele, apărându-le prin membrana externă a celulelor, mai îngroşată. Uneori cutinizată, mineralizată sau cerificată. Rol protector mai au şi formaţiunile epidermice: perii şi stomatele. Suberul, cu membranele celulelor impregnate cu suberină, impermeabile, este ţesutul protector al rădăcinilor şi tulpinilor lemnoase. În unele locuri sunt lenticele, deschideri care permit schimburile de gaze.

Ţesuturi mecanice (de susţinere) asigură tăria şi soliditatea plantei. Colenchimul, obişnuit sub epiderma tulpinii, are membranele celulozice ale celulelor îngroşate inegal. Sclerenchimul, cu membranele celulelor îngroşate puternic, uniform şi lignificate, se găseşte în scoarţa tulpinilor şi ca scuturi de apărare în preajma vaselor conducătoare.

Ţesuturi fundamentale (parenchimurile) au cea mai mare răspândire în corpul plantelor, îndeplinind şi unele funcţii capitale în viaţa lor: parenchimul cortical este ţesutul de bază din scoarţa tulpinii şi a rădăcinii; parenchimul din măduva aceloraşi organe; parenchimul clorofilian (asimilator), bogat în cloroplaste, are rol în fotosinteză; parenchimul de rezervă depozitează substanţe de rezervă (amidonul din parenchimul tuberculului de cartof); parenchimul acvifer acumulează apă şi mucilagii (Aloe); parenchimul aerifer caracteristic plantelor acvatice, cuprinde lacune pline cu aer.

Ţesuturile conducătoare asigură circulaţia sevei în corpul plantei. Vasele liberiene servesc la circulaţia sevei elaborate, de la frunză la celelalte organe. Aceste vase împreună cu celulele lor anexe, fibrele liberiene şi parenchimul liberian alcătuiesc liberul (floemul). Ţesutul lemnos (xilemul) conduce seva brută spre organele aeriene, prin vasele lemnoase, ce se menţin deschise, având pereţii cu îngroşări lignificate dispuse variat: vase punctate, reticulare, spiralate, de trecere de la inelate la spiralate, inelate. Printre aceste vase mai sunt fibre lemnoase, cu rol mecanic, şi parenchim lemnos, cu substanţe de rezervă.

Ţesuturile de origine (meristemele sau embrionare), prin multiplicarea activă a celulelor, formează ţesuturile plantelor. În meristemul primar din vârful rădăcinii la plantele dicotiledonate se disting trei straturi de ţesut formativ; dermatogenul formează epiderma, periblemul, generatorul scoarţei, şi pleromul al cilindrului central.

Ţesuturile primare ale tulpinii provin din activitatea meristemului din vârful ei. Meristemele secundare (zone generatoare) determină creşterea în grosime a tulpinii şi a rădăcinii. Aşa este cambiul din cilindrul central, care formează spre interior lemn secundar, iar spre exterior liber secundar. Felogenul din scoarţă produce la exterior suber, iar spre interior parenchim secundar (feloderm).
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.