Particularitatile baladei populare Toma Alimos

Particularitatile baladei populare Toma Alimos supranumită şi cântec bătrânesc, balada populară este o creaţie specifică folclorului nostru, în care se prezintă fapte vitejeşti sau întâmplări eroice , petrecute într-un timp îndepărtat. Ca specie a literaturii populare, balada “Toma Alimoş” îndeplineşte caracteristicile acesteia: caracter anonim, colectiv, oral, sincretic.

Particularitatile baladei populare Toma Alimos - balada “Toma Alimoş”, culeasă de folcloristul G. Dem. Teodorescu are ca personaj principal pe haiducul Toma, care impresionează prin trăsăturile sale deosebite, unele naturale, fireşti, altele supranaturale.

În compoziţia baladei, textul aparţinând genului epic, distingem toate momentele subiectului. În expoziţiune, poetul anonim prezintă cadrul natural, în care se va desfăşura acţiunea şi pe haiducul Toma Alimoş. Motivele prezente în expoziţiune sunt cel al solitudinii şi cel al comuniunii om-natură.

Este schiţat un portret fizic şi moral al eroului, unicizat prin raportarea la semenii săi: “nalt la stat / mare la sfat / şi viteaz cum n-a mai stat.” El mănâncă “frumuşel / şi bea vin din burduşel”, dar este trist, deoarece este izolat de oameni, nu are cu cine închina vinul din burduşel. Ideea singurătăţii este reliefată prin monologul haiducului. Versurile pun în lumină firea deschisă, generoasă şi sociabilă a eroului.

Haiducul, omenos ar închina murgului, dar acesta-i “vită mută” n-are gură să-i răspundă, precum şi “armelor surorilor”, dar şi ele-s “fiare reci”. Astfel, eroul închină codrului, prietenului său credincios. În cadrul monologului este reliefată ideea comuniunii om-natură. Ulmii, brazii, fagii şi paltinii primesc închinarea haiducului, plecându-se pentru a-i răcori fruntea şi a-i săruta mâna.

Acest gest sugerează respectul, precum şi armonia care s-a stabilit între codru şi haiduc. Răspunsului dat de codru îi urmează răspunsul armelor şi murgului: “armele din teci ieşea / Murguleţu-i râncheza”.

Ca modalităţi artistice remarcăm: epitetul (“vită mută”, “câmpia verde-ntinsă”), inversiunea (“închinar-aş”), anafora (“închinar-aş şi n-am cui / închinar-aş murgului”), personificarea codrului şi a murgului. La nivelul vocabularului se observă prezenţa arhaismelor (pentru plasarea acţiunii în timp) şi a diminutivelor pentru a da textului o aură lirică afectivă.

După atmosfera liniştită şi senină din expoziţiune, urmează o alta, furtunoasă, care potenţează intriga. Procedeul stilistic folosit este gradaţia ascendentă. Odată cu creşterea tensiunii textului îşi face apariţia boierul Manea, antieroul, “stăpânul moşiilor / şi domnul câmpiilor”. Prin intermediul interogaţiei retorice (“şi departe ce-mi zărea?”) este sugerată starea de tensiune ce se va crea între erou şi antieroul scenariului epic.

Autorul anonim schiţează portretul fizic şi moral al boierului Manea, care este pus în antiteză cu Toma Alimoş: “Stăpânul moşiilor-Manea slutul / şi urâtul / Manea, grosul / şi-arţăgosul”. Prin intermediul epitetelor duble se sugerează trăsăturile de caracter negative- rapacitatea şi dezumanizarea, teama de a nu-şi pierde averile.

Autorul anonim urmăreşte în prezentare în antiteză a celor doi protagonişti diferite aspecte: trăsăturile fizice, originea, starea socială, caracterul.

Dialogul dintre cei doi pune în lumină două personalităţi diferite: Toma este calm, prietenos şi omenos, Manea este aprig şi violent. Din cuvintele rostite de de Manea se desprinde dispreţul , ironia şi superioritatea.

Tensiunea creşte în momentul în care boierul, căutând motiv de ceartă, îi aduce acuzaţii nedrepte şi cere ca despăgubire calul haiducului. Fire omenoasă şi prietenoasă, Toma nu ia în seamă acuzaţiile nedrepte şi invocând pacea, îi întide plosca, rugându-l să bea cu el. În această clipă boierul îl loveşte mişeleşte şi fuge ca un laş.