Patul lui Procust - Caracterizarea Emiliei Ra

Prin romanul „Patul lui Procust”, autorul Camil Petrescu se remarcă printre cei mai de seamă reprezentanţi ai autenticităţii, având o remarcabilă acuitate intelectuală şi putere de creaţie.

Scriitorul îşi numeşte romanul „dosar de existenţe” (în subsolul primei pagini), acest „calificativ” fiind materializat prin lipsa unui personaj principal. Fiecare personaj îşi face apariţia în centrul atenţiei pentru a lăsa mai apoi loc la un altul, apoi la altul… Doamna T, George Demetriu Ladima, Fred Vasilescu şi Emilia Răchitaru sunt cei patru protagonişti ai romanului.

” Emilia aceasta, pe care am avut-o din noaptea când m-a dus un prieten cu ea la Luzana, pe care am chemat-o la mine când am vrut şi pe care totuşi, în trei ani, am venit cel mult de trei ori s-o am, care de câte ori a fost singură cu mine n-a întârziat, ca să rămâie în cămaşă cu coapsele goale, un sfert de oră, fata asta blondă sau mai mult spălăcită, grăsuţă şi vulgară, pe care au avut-o toţi prietenii mei, ca şi mine…”

Această Emilia este o actriţă fără talent. Fred o vede pe scenă ca fiind „dezastruoasă ca o bucătăreasă patetică”, o judecă „la rece” şi o vede gravă, impozantă, o blondă spălăcită, grăsuţă şi vulgară, cu veleităţi şi sigură pe ea dar altfel săracă cu spiritul. Ea nu ştie să glumească; totuşi, câteodată glumeşte vulgar; nu zâmbeşte, fiind mereu de o gravitate – am putea spune – prostească. În ceea ce priveşte teatrul, Emilia nu se poate încadra în nici un rol, deoarece ea nu poate înţelege decât unul singur… acela de „damă de companie”.

Feminitatea îi lipseşte cu desăvârşire, lăsând la iveală o femeie superficială, pentru care actoria e un mod de a-şi ascunde adevărata natură, delăsarea. Emilia este o femeie de-a dreptul jignitoare prin lipsa ei de naturaleţe, prin gesturile şi tendinţele ei animalice, având conştiinţa că reprezinta pentru Fred Vasilescu doar un ospăţ de carne: „Are conştiinţa valorii animalităţii ei … exploatează totul rece, cu rânduială şi socoteală; gândeşte vulgar şi grijuliu despre sexul ei, ca un ţăran despre marfă şi hambar”.

Vizita lui Fred Vasilescu reprezintă pentru Emilia doar încă un cadou din partea acestuia sau, „ca data trecută”, doua mii de lei lăsaţi pe masuţă, la plecare. Restul vine de la sine. În timp ce „musafirul” o are din nou, Emilia este rece, respingătoare, nenaturală într-un mod jignitor şi respingător. Ea ştie că nu reprezintă nimic pentru Fred. În acelaşi timp ştie că Ladima o iubeşte, dar ea nu este în stare să înţeleagă asemenea sentimente profunde. Gândirea ei se limitează la plăcerile carnale fără a încerca măcar să cuprindă nemărginita dragoste pe care Ladima i-o poartă.

Nu ne putem îndoi, deci, de lipsa virtuţilor raţionale sau afective ale Emiliei. De aici se naşte, poate, întrebarea prin ce proces absurd, ilogic, o fiinţă cu un asemenea statut a putut deveni doamna din visele lui Ladima?
În ansamblu, Emilia este văzută de către Fred ca şi un apogeu al decadenţei feminine, sau, judecând obiectiv, o „victimă” a misoginismul autorului, fenomen a cărui prezenţă se face simţită din plin.