Pe langa plopii fara sot

Mihai Eminescu apare in literatura europeana ca ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa ,conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. Nazuind necontenit spre un plan de viata superior etic si artistic, cautand cu patos adevarul si refuzand consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat in permanent conflict cu lumea vremii sale , din pricina nonconformismului, a sinceritatii in faptele de viata si a inaltimii de gandire.

Poezia "Pe langa plopii fara sot ..." face parte din ultima parte a creatiei eminesciene, fiind publicata in 1883 in revista ,,Familia'' si este construita pe tema iubirii, proiectata pe un fundal al naturii. Ca specie este o romanta, pe tema iubirii si a naturii, o natura aflata in consonanta cu sentimentele de suferinta si dezamagire din sufletul poetului. Aceasta este mai saracacioasa si urbana, reprezentanta prin strazi pustii, ferestre inchise, plopi singuratici. Este un cadru natural sarac, iar scenariul erotic lipseste, dragostea fiind ratiunea vietii. Natura apare ca o proiectie a lumii interioare a eu-lui liric si ca o supra-realitate, un univers infinit in miscarea lui.

In poezie, iubirea este prezentata din punctul de vedere al barbatului.Poezia capata o tonalitate trista chiar de la inceput. Eu-l liric fiind neinteles si cuprins de o flacara a iubirii ,imbratiseaza un spatiu mai sumbru iar timpul se plaseaza pe doua planuri temporale (trecut si prezent) .In acest anturaj si cu trairi melancolice, eu-l liric este coplesit de o gama de sentimente intunecate care variaza in timp.

Candva el suferea si iubea cu o neliniste sufleteasca, dar acum incearca niste sentimente de nepasare durere, tristete si singuratate sufleteasca. Titlul semnifica tristetea, destramarea iubirii, pierderea sperantelor in dragoste . Plopul e considerat un copac asociat "durerii, sacrificiilor si lacrimilor", simbolizand "fortele regresive ale naturii, amintirea mai mult decat speranta, timpul trecut mai mult decat viitorul renasterilor".