Personalitati muzicale

Ca o recunoaştere a valorii activităţii sale, a fost ales preşedinte al Asociaţiei corurilor şi fanfarelor române din Banat şi inspector general de muzică pentru şcolile normale din toată ţara. Din creaţia sa muzicală, cea mai valoroasă rămâne creaţia corală, din care dăm câteva titluri ce trec cu succes pragul în mileniul trei: Răsunetul patriei, Răsunet de la Crişana, Răsunetul Ardealului, Ana Lugojana, Peste deal, Bobocele şi inele, Coasa, Grânele vara se coc, Negruţa, Vraja etc. Din simpla însuşire de titluri se poate observa grija sa pentru realizarea şi apoi consolidarea României mari, idee pentru care a militat şi a luptat, cu armele sale, toată viaţa.

Frédéric Chopin (1810-1849)
Frédéric Chopin s-a născut în anul 1810 la Varşovia. Până în anul 1830, când porneşte într-o călătorie de studii, compune dansuri şi variaţiuni care i-au condus admiraţia cunoscătorilor de muzică.

Iosef Elsner, cunoscut compozitor şi pedagog, compusese cu prilejul plecării sale un cântec, în care printre altele, i se spunea: “Răspândind în lume cântecele poporului nostru, tu vei câştiga lauri pentru gloria lui”. La despărţire a primit, de asemenea, o cupă de argint plină cu pământ natal.

Trecând prin Germania, în 1831 soseşte la Paris. Vestea izbucnirii răscoalei de eliberare naţională din Polonia îl tulbură, iar în muzica scrisă în acele momente se regăsesc sentimente de nelinişte şi emoţie faţă de destinele patriei (Schrerzo în si minor). Aici cunoaşte pe Rossini, Berlioz, Bellini, Balzac, Listz etc. Din anul 1837 se îmbolnăveşte de plămâni, boală care i-a adus sfârşitul în anul 1849 la Paris, unde a fost înmormântat, lângă fostul său prieten Bellini. Prietenii i-au presărat pe groapa tărâna sacră a patriei din cupa de argint, păstrată cu mare grijă de Chopin.

Inima lui a fost închisă într-o urnă şi trimisă la Varşovia, unde a fost aşezată la biserica “Sfânta Cruce”. Ultima lui compoziţie a fost o “Mazurcă”. A compus peste 120 de piese: mazurci, poloneze, nocturne, studii, valsuri, sonate, concerte pentru pian şi orchestră etc. În urma bombardamentelor din cel de al II-lea război mondial, biserica “Sfânta Cruce” a fost dărâmată. A rămas doar inima lui Chopin, ca “inimă biruitoare a poporului său”.

Carl Maria von Weber (1786-1826)
Compozitorul Carl Maria von Weber este considerat unul dintre fondatorii operei naţionale germane. Tatăl său era văr primar cu Constanze Weber, soţia lui Mozart. Peimele sale compoziţii – piese mici pentru pian – au apărut când acesta avea numai 12 ani.

Ulterior, a activat ca pianist şi dirijor la teatrele din Breslau, Praga şi Dresda, fiind în acelaşi timp un neobosit animator al vieţii muzicale. Weber se dedică creaţiei de lucrări dramatice, în special. “Freischütz” a devenit cea mai populară operă a sa prin frumuseţea muzicii şi subiectul inspirat dintr-o veche legendă populară.

Compozitorul îşi continuă activitatea creatoare cu numeroase compoziţii în toate genurile. Dintre acestea amintim celebra “Invitaţie la vals”. Este în acelaşi timp scriitor şi critic muzical, militând pentru emanciparea şi dezvoltarea gustului muzical al publicului german.

Printre ultimele lucrări dramatice se numără şi operele “Euryante” şi “Oberon”. Uverturile la operele “Freischütz” şi “Oberon” sunt dintre cele mai apreciate piese simfonice din repertoriul universal.

Giuseppe Verdi (1813-1901)
“Declar că vreau să fiu un partizan al muzicienilor viitorului, dar cu o condiţie, cu muzica lor să nu fie un sistem sau o teorie, ci muzică.”
În Italia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se impune unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai operei, Giuseppe Verdi. S-a născut în anul 1813 la Roncole, în apropiere de Parma.

Dragostea pentru muzică i-a fost sădită de muzică populară şi de jocurile ţărăneşti, care au constituit pentru Verdi primele impresii muzicale. Primele sale manifestări muzicale au constat în cântatul în corul bisericii şi la un instrument vechi cu claviatură veche. Descoperindu-i talentul, un mare amator de muzică. Antonio Barezzi, îi obţine o bursă de studii la Milano.

Opera devine pentru compozitor genul preferat, scriind mai mult de douăzeci de lucrări în tot atâţia ani: “Nabucco”, “Ernani”, “Rigoletto”, “Trubadurul”, “Traviata”, “Don Carlos”, “Aida”, Falstaff”, “Otello” etc. Succesul acestor opere face din compozitor un erou naţional, un simbol viu al unificării ţării sale, dezmembrată la acea vreme. Corul sclavilor din opera “Nabucco” şi Corul cruciaţilor din opera “Lombarzii” devin adevărate cântece revoluţionare ale poporului italian.