Piete de capital si burse de valori

1.1.1. Dereglementarea Miscarea internationala de deregulation (dereglementare) a izbucnit in Statele Unite, ca urmare a ideilor si politicii economice ale presedintelui Reagan. Ea a condus, incepand cu anul 1981, la crearea a numeroase produse si tehnici, in special, in domeniul bancar si financiar, propagandu-se in toate tarile industrializate unde, in fata acerbei concurente internationale, a condus la modernizarea structurilor rigide: au fost reformate bursele;

Au fost autorizate produse financiare existente mai inainte pe europiata, dar interzise in Marea Britanie, Franta, Germania si Japonia; au fost introduse obligatiunile cu rata variabila; s-au creat peste tot piete de financial futures (piete la termen de instrumente financiare) si optiuni. "In cinci ani, lumea financiara internationala a evoluat mai mult decat in cincizeci; autoritatile tarilor industrializate refuzasera pana atunci orice reforma profunda, domeniul financiar parand ca necesita un anumit conformism - parere total gresita, un respect al traditiilor, chiar daca finantele moderne sunt, inainte de toate, oportuniste."

1.1.2. Mondializarea Datorate probabil dereglementarii, finantele devin mondiale - fara frontiere. Dereglementarea - scoaterea progresiva a controlului schimburilor - permite miscarea capitalurilor catre locurile cele mai avantajoase, cu riscul de a face rapid arbitraje daca ele se schimba. De exemplu, mondializarea a permis utilizarea foarte larga a swapsurilor de catre intreprinderi sau, ca in cazul Statelor Unite, gestionarea fondurilor de pensii prin investitii in afara tarii.

Pietele financiare au inceput sa functioneze 24 de ore pe zi astfel ca, un european, poate trata seara cu New York-ul si dimineata cu Tokyo. Orientarea catre cotatiile continue va determina, poate, ca finantistii sa lucreze ca muncitorii din uzine, in trei schimburi pe zi. 1.2. Teoria eficientei pietelor financiare 1.2.1. Contributii teoretice Incepand cu 1970, prin studiile lui Eugene Fama, carora le-a urmat o sinteza in 1991, prin cele ale lui Jensen din 1978, ale lui Grossman si Stiglitz din 1980 s.a. a fost adusa in dezbaterea teoretica tema eficientei pietelor financiare, formulandu-se problema daca pietele financiare au propria lor "inteligenta".

In aceasta privinta pot fi identificate trei mari tendinte in randul celor care incearca sa analizeze comportamentele pietelor financiare: a) teoria unei piete a hazardului (random walk theory), potrivit careia intreaga fluctuatie a pietelor financiare este aleatorie; b) teoria scolii "fundamentaliste", potrivit careia orice fluctuatie este rezultatul unui ansamblu inteligibil, in baza caruia se pot face evaluari;

c) analiza tehnica si cartografica ai caror sustinatori adopta o pozitie intermediara, pe care o putem numi diagnostic si care, respingand cercetarea factorilor explicativi ai evaluarii cursului activelor financiare, considera ca orice activ nu are alta valoare posibila decat pretul stabilit de piata. O teorie particulara este cea a "rationalitatii mimate", elaborata de Andre Orleans care, deosebit de autorii neoclasici, considera ca imitatia sau mima este, in anumite conditii, un comportament rational.

De exemplu, un market maker se comporta rational atunci cand, vazand cum creste cursul unui titlu, ignora intreaga situatie financiara a intreprinderii si, pentru a urma miscarea altor operatori, mai degraba cumpara decat sa nu cumpere. 1.2.2. Conceptul de eficienta a pietelor financiare Tipurile de eficienta a pietei financiare formulate pana in prezent sunt:

a)eficienta alocarilor, formulata in cadrul teoriei neoclasice a echilibrului general si apartinand lui Vilfredo Pareto, potrivit careia piata eficienta este piata in care pretul constituie un semnal fiabil pentru alocarea resurselor si care se formeaza astfel incat sa egalizeze randamentul marginal pentru toate alocarile de fonduri; b)eficienta operationala (competitionala), potrivit careia concurenta in conditii de atomicitate a agentilor economici (se adopta si alte ipoteze restrictive) este cea care realizeaza cea mai eficienta alocare a resurselor; c)eficienta informationala, elaborata de Eugene Fama, potrivit careia pretul reflecta din plin toate informatiile disponibile cu privire la un eveniment.

S-ar putea spune ca o piata financiara este eficienta (in sensul informational al termenului) din momentul in care preturile pe aceasta piata integreaza instantaneu ansamblul informatiilor pertinente si necesare evaluarii activelor financiare. Aceasta teorie a eficientei priveste atat piata bursiera, cat si pe cea valutara.

Pretul reflecta o eficienta slaba atunci cand inglobeaza toate informatiile trecute, o eficienta semiforte atunci cand adauga informatiilor trecute si pe cele prezente (publicabile in mod curent) si o eficienta forte atunci cand inglobeaza si informatiile cu caracter privat, privilegiat sau confidential disponibile numai decidentilor din firma, celor initiati (insider trading).In ipoteza de piata eficienta (Efficient Market Hypothesis = EMH), investitorii au incredere in pretul de piata, deoarece reflecta valoarea justa si ofera conditii echivalente in procesul de tranzactionare a titlurilor financiare