Plumb de George Bacovia

Poezia este structurata pe doua planuri. Pe de o parte realitatea exterioara, prezenta prin cimitir, prin cavou o lume ce-l determina la izolare, iar pe de alta parte realitatea interioara care are in vedere sentimentul iubirii a carui invocare se face cu desperare fiind si el conditionat de natura mediului. Este de fapt incercarea poetului de a evada din lumea inchisa izolata in care se zbate.

Poetul insa nu izbuteste sa depaseasca momentul, cuvantul "intors" realizeaza de fapt misterul intregii poezii. Cuvantul cheie al intregii poezii este "plumb" care devine metafora - - simbol si care este repetat de trei ori, numar fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereaza o atmosfera macabra de cavou.In acest mediu, sentimentul iubirii inseamna "intoarcere spre apus" cum spune poetul Lucian Blaga, adica moartea.

"Dormea intors amorul meu de plumb,... pe flori de plumb."
In aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate inalta si ultimul vers, aduce consolarea si resemnarea "si-i atarnau aripele de plumb" sugerand zborul in jos, care cadere este surda si grea.
Intre aceste coordonate ale realitatii exterioare si interioare se desfasoara monologul tragic al poetului intr-o atmosfera tulburatoare prin moarte (la nivel semantic) iar pe de alta parte prin repetitia cuvantului plumb folosit obsesiv ca determinant.

Apare de trei ori, in fiecare strofa in rima versurilor 1 si 4 la cezura versului 2.Cuvantul cheie repetat astfel nu sugereaza descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviana - ci impietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifica neconditionat.