Poezia Plumb - George Bacovia

Poezia exprimă în numai cele două catrene ale ei, o stare sufletească de o copleşitoare singurătate. Atmosfera este de o dezolare totală în tremurătoarea apăsare materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.
Poezia este structurată pe două planuri. Pe de o parte realitatea exterioară, prezentă prin cimitir, prin cavou o lume ce-l determină la izolare, iar pe de altă parte realitatea interioară care are în vedere sentimentul iubirii a cărui invocare se face cu desperare fiind şi el condiţionat de natura mediului. Este de fapt încercarea poetului de a evada din lumea închisă izolată în care se zbate.

Poetul însă nu izbuteşte să depăşească momentul, cuvântul “întors” realizează de fapt misterul întregii poezii. Cuvântul cheie al întregii poezii este “plumb” care devine metaforă- -simbol şi care este repetat de trei ori, număr fatidic în fiecare catren. Repetiţia acestui cuvânt sugerează o atmosferă macabră de cavou.
În acest mediu, sentimentul iubirii înseamnă “întoarcere spre apus” cum spune poetul Lucian Blaga, adică moartea.
“Dormea întors amorul meu de plumb,
… pe flori de plumb.”

În aceste condiţii poetul nu se poate redresa, nu se poate înălţa şi ultimul vers, aduce consolarea şi resemnarea “şi-i atârnau aripele de plumb” sugerând zborul în jos, care cădere este surdă şi grea.
Între aceste coordonate ale realităţii exterioare şi interioare se desfăşoară monologul tragic al poetului într-o atmosferă tulburătoare prin moarte (la nivel semantic) iar pe de altă parte prin repetiţia cuvântului plumb folosit obsesiv ca determinant. Apare de trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor 1 şi 4 la cezura versului 2.

Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifică necondiţionat.
Poezia Plumb este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondenţe din lumea minerală ci şi prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.
Versul este iambic în exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiţia obsedantă a cuvântului cheie, poezia devine o elegie asemănătoare cu bocetele populare.

Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea, astfel încât versul 1 este în relaţie cu versul 5, 3 cu 7, şi 4 cu 8.
Mijloacele artistice de realizare pe lângă simbol întâlnim metafore şi personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”.