Politica agricola comuna

Trimis la data: 2012-09-07
Materia: Economie
Nivel: Facultate
Pagini: 31
Nota: 7.32 / 10
Downloads: 0
Autor: alyna
Dimensiune: 63kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Politica agricola a Europei se decide la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si este pusa in aplicare de catre statele membre. Aceasta politica urmareste sprijinirea veniturilor agricultorilor, incurajandu-i totodata sa produca marfuri de inalta calitate cerute de piata si sa gaseasca noi modalitati de a-si imbunatati activitatea, precum sursele ecologice regenerabile de energie.Politica Agricola Comuna (PAC) este una dintre primele politici comune adoptate de Comunitatea Economica Europeana. De la bun inceput trebuie precizat ca termenul de "politica comuna" reflecta in mod fidel una dintre trasaturile definitorii ale PAC, si anume aceea ca, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai apartine statelor membre, ci Uniunii Europene. In felul acesta PAC este una dintre cele mai vechi si mai integrate politici comune.
Prima reflectare a acesteia se regaseste in Tratatul de la Roma (1957). Politica agricola comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si printre cele mai importante. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este reflectata prin cateva trasaturi distincte:
-este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar decat Piata Interna, unde standardele armonizate le-au inlocuit doar in proportie de circa 10% pe cele nationale. In ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si comercializare a produselor;

-este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica
agricola consuma, prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul comun;
-manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele decat cele economice prevaland adesea in luarea deciziei de politica agricola.

In forma ei actuala, politica agricola este construita in jurul a doi piloni: primul, si cel initial, este cel al organizatiilor comune de piata, iar al doilea, care a capatat amploare in deceniul trecut, este cel al dezvoltarii rurale. Avand un rol de pionierat in procesul integrationist, putem afirma ca politica agricola comuna este una din temeliile pe care s-a cladit Uniunea Europeana de astazi.

Evolutia istorica a PAC
Istoricul PAC incepe in 1957, odata cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunitatii Economice Europene de catre aceleasi sase state (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, in 1952, infiintasera CECO (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului).

Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse in articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (in prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: "piata comuna se va extinde si asupra sectorului agricol si comertului cu produse agricole" si ca operarea si dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici agricole comune", iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune.

Efectiv, PAC a inceput sa functioneze din 1964, cand s-au facut primii pasi spre uniformizarea preturilor. Trebuie subliniat aici faptul ca, datorita insistentelor Germaniei, pretul de interventie pentru grau a fost stabilit la un nivel mult superior celui de pe piata mondiala.
Intr-o prima etapa, produsele carora li s-au aplicat masuri de unificare a preturilor au fost cerealele (1964), urmate ulterior (1966) de produse lactate, carne de vita, zahar, orez, plante oleaginoase, ulei de masline.

Pentru alte produse: carne de porc, carne de pui, oua, fructe si legume, vin, s-au adoptat masurile de creare a unei piete unice (eliminarea barierelor tarifare intre tarile membre si instituirea protectiei comune la import), fara unificarea preturilor.
In 1958, la conferinta de la Stresa (Italia de Nord) au fost formulate principiile Politicii Agricole Comune.

Pe 1 iulie 1968 a fost initiat tranzitul liber al produselor agricole, ca urmare a infiintarii organizatiilor de piata pentru majoritatea acestor produse, organizatii ce prevedeau reglementari in privinta exportului si importului si contracte specifice fiecarui sector.
In prezent, peste 90% din produsele agricole sunt incluse in 20 de organizatii de piata.Politica Agricola Comuna a fost una dintre primele Strategii Comune ale statelor membre.

1. Obiectivele, principiile si instrumentele de realizare
Obiectivele PAC sunt:
-crestrea productivitatii agriculturii prin dezvoltarea progresului tehnic, dezvoltarea rationala a productiei agricole, precum si prin utilizarea optima a factorilor de productie, in special a fortei de munca;
-asigurarea unui nivel de viata echitabil pentru populatia agricola, mai ales prin cresterea nivelului de venit al celor care lucreaza in agricultura;
-stabilizarea pietelor;
-garantarea securitatii aprovizionarii;
-asigurarea de preturi rezonabile in livrarile catre consumatori.

Principiile PAC:
Pentru lansarea si aplicarea P.A.C. au fost formulate urmatoarele principii de baza:
-Liberalizarea treptata a circulatiei produselor agricole intre tarile membre si comercializarea produselor repsective la preturi unice, comunitare. In esenta, preturile unice rezultau din media aritmetica a preturilor nationale din tarile comunitare;

-Preferinta, din partea tarilor membre, pentru produsele agricole ale Comunitatii. Incalcarea acestui principiu de catre un stat comunitar era sanctionata prin taxe de prelevare (cunoscute si ca prelevari variabile la import), care se stabileau ca diferenta intre preturile importurilor de produse agricole (mai scazute) si preturile produselor similare, obtinute din productia interna (mai mari);

-Compensarea pierderilor rezultate din productia exportata la preturi inferioare celor practicate pe piata interna. Pierderile astfel rezultate se compensau prin intermediul taxelor de restituire, prin care,de fapt, se subventiona impulsionarea si accelerarea exportului;
-Protejarea agriculturii tarilor membre de concurenta externa comunitatii, printr-un sistem complex de masuri si instrumente de politica comerciala (tarifare si netarifare) si restructurarea acesteia prin sporirea gradului de auto-aprovizionare cu produse agricole din categoria celor supuse reglementarilor;

-Finantarea actiunilor de politica agricola prin intermediul organismelor comunitare specializate, respectiv F.E.O.G.ADaca, totusi, facem suma cheltuielilor pentru agricultura ale Comunitatii si a cheltuielilor fiecarui stat membru, observam ca numai aproximativ 2% din bugetul total al Comunitatii si al statelor membre este folosit pentru agricultura.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.