Politica europeana in domeniul concurentei

Politica europeana in domeniul concurentei.Dacă vorbim de politici, în primul rând de natură economică , acestea se prezintă ca un ansamblu de obiective şi mijloace de acţiune a statului (a puterii publice) în viaţa economică şi socială a unei entităţi naţionale, sau în cazul de faţă al unei structuri supranaţionale, traductibile în planuri, strategii, linii de acţiune, agreate de toţi factorii politico-economici decidenţi.

Politicile comune reprezinta si sunt asimilate, de fapt, substituirii, prima modalitate evidentiala de exercitare a competentelor UE. In acest context, competentele nationale sunt transferate la nivel suprastatal . Cealaltă modalitate de exercitare a atribuţiunilor UE, armonizarea, are în vedere menţinerea competenţelor naţionale, totul pe fondul unor apropieri legislative în domenii şi sectoare concrete ale vieţii economico sociale.

Politicile comune constituie, deci, un ansamblu de reguli, măsuri , linii de acţiune şi conduită propuse şi adoptate de către instituţiile comunitare europene , ce susţin atât integrarea economică, cât şi pe cea politică.
Ca tipologie , aceste politici îmbracă trei forme de prezentare:
1.Politici comune orizontale, numite şi generale, care afectează în mod egal modul de manifestare a activităţilor în toate statele membre. Aici se include politica social, cea concurenţială, în domeniul mediului ş.a.

2.Politici comune sectoriale , ce se focalizează pe sectoare bine delimitate ale economiilor naţionale a statelor membre, cum ar fi cele din domeniul industrial, agricol al transporturilor, al energiei.
3.Politic comune externe , care se preocupă de relaţiile Uniunii Europene cu state terţe , precum şi politica comercială, sau politica de sprijinire a dezvoltării multidimensional.
În final, se urmăreşte dezvoltarea competenţelor comunitare , în special a celor ce revin Comisiei Europene , mai mult decât a celor naţionale ale statelor membre.

Politica europeana in domeniul concurentei
Acest lucru este demonstrat şi de sporirea numărului de domenii asupra cărora se exercită competenţele comunitare (deci supra cărora se aplică politicile comune) . Dacă la origine , numai trei domenii făceau obiectul exercitării acestor competenţe – politica agricolă, politica comercială, politica în ramura transporturilor, - prin actul unic European un număr de cinci domenii noi se adaugă în portofoliul de competenţe European : politica monetară , politica social, politica ambientală, (vizând mediul înconjurător ), politica de coeziune economic şi social, politica de cercetare - dezvoltare.

Pentru ca , uniunea Europeană , deci Tratatul de la Maastricht, să consacre alte domenii suspuse politicilor comune, cum ar fi creşterea competitivităţii industrial , reţele de infrastructură, transeuropene, educaţie, formare, cultură, ş.a., ajungându-se ,m astfel., la peste 20 de domenii de exercitare a competenţelor comunitare, supranaţionale.