Politica externa a Italiei 1933-1936

Trimis la data: 2006-10-28
Materia: Stiinte Politice
Nivel: Facultate
Pagini: 71
Nota: 7.29 / 10
Downloads: 19
Autor: Marian Ivan
Dimensiune: 136kb
Voturi: 222
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Politica externa a Italiei 1933-1936 adica în perioada dintre cele două războaie mondiale e marcată de ascensiunea la putere a lui Mussolini, care devine şeful guvernului la 31 octombrie 1922.Politica externa a Italiei 1933-1936
Politica externa a Italiei 1933-1936 - El a fost artizanul unui nou regim – fascismul, care s-a manifestat atât în planul politicii interne, cât şi al celei internaţionale.

Politica externa a Italiei 1933-1936 - Dacă în interior au fost înlăturate instituţiile democratice, în ce priveşte relaţiile cu alte state, regimul fascist, mereu nemulţumit de împărţirea lumii dupǎ Pacea de la Paris, a încercat să-şi traseze o imagine de mare putere, folosindu-se de disensiunile dintre Franţa şi Germania în ce priveşte problemele Europei.

Un prim pas a fost incidentul din insula Corfu, ocupată de italieni dupa asasinarea generalului Tellini de către greci. In urma acestui eveniment, Mussolini obţine o primă victorie în plan internaţional, datorită temerilor Franţei şi Angliei că Italia ar fi putut părăsi Societatea Naţiunilor, şi mai mult, aveau nevoie de un aliat în plan diplomatic pentru a rezolva problema datoriilor de război a Germaniei şi cea dintre aliaţi.

După acest eveniment, politica externă italiană adoptă o linie moderată, însă Mussolini este mereu nemulţumit, aşa cum se observă şi după Locarno, când n-a reuşit să obţină garanţii şi pentru Brener. De acum, pentru Mussolini, ideea revizuirii tratatelor şi revendicările coloniale tind să devină osatura politicii sale externe. Ca expresie a acestui fapt, a fost mereu nemulţumit de ceea ce obţinuse din împărţirea fostului imperiu colonial german, de la Franţa şi Anglia. Acest neajuns a fost mereu exprimat cu diferite prilejuri şi a fost, în acelaşi timp, element de propagandă pentru deceniul următor.

Faptul că Italia a fost garantul Locarno-ului îi aduce un plus de prestigiu, sporit apoi prin Tratatul cu Albania din 22 noiembrie 1926 prin care de fapt se crea, pentru statul de dincolo de Adriatica, un statut de protectorat. Reuşeşte să restabilească raporturile cu Iugoslavia şi caştigă Fiume, recunoaşte imperiul sovietic, încheie tratate de prietenie cu Cehoslovacia, întreţine bune raporturi cu Ungaria, Romania, Polonia, Bulgaria, Grecia şi Turcia.

De remarcat este şi faptul că şeful guvernului fascist preia in mai multe rânduri el însuşi şefia Ministerului de Externe , în funcţie de necesităţile stringente ale punerii în aplicare a planurilor sale, fiind mereu înconjurat de oameni de prestigiu, cu bune legături în mediul diplomatic european.

Un astfel de caz este acela al lui Dino Grandi, care este numit la conducerea Ministerului in 1929 şi rămâne până in 1932. după ce lasă externele în seama lui Mussolini pleacă la Londra ca ambasador, de unde va servi interesele regimului cu tact şi abilitate până in 1940. In perioada ministeriatului său, Italia abandonează tezele revizioniste şi colaborează cu Societatea Naţiunilor participând la marile conferinţe pe tema dezarmării şi a reparaţiilor, ce se desfăşoară în aceşti ani.

Această politică de pace se pare că a fost o strategie adoptată de Mussolini care spera ca Italia să intre în rândul marilor puteri. Pentru aceasta, s-a folosit de politica de « echidistantă » ce-i permitea să balanseze între interesele diferite ale marilor puteri europene. Acest tip de politică rezistă şi după plecarea lui Grandi de la externe.

Marea criza economică favorizează ascensiunea nazismului la putere în Germania. Mergând pe aceeaşi cale, în încercarea de a aduce Italia în « clubul marilor puteri », Mussolini reuşeşte să promoveze Conferinţa de la Roma, din martie 1933, care duce la semnarea « Pactului in patru » sau încercându-se instituirea directoratului Frantei, Angliei, Germaniei şi Italiei.

Acesta a fost începutul de fapt al unei noi politici ce urmarea un dublu scop, având în vedere începutul declinului Societatii Natiunilor, dupa retragerea Japoniei din organizaţie, încă din 1931. Pe de altă parte , era vorba de creşterea prestigiului Italiei şi încercarea de a scoate chestiunile importante din dezbaterile societare, încercându-se revenirea la politica de dinainte de război.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.