Poluarea - tipuri de poluare

Referat despre Poluarea - tipuri de poluare
Poluarea aerului
Din activitatea specifică de metalurgie neferoasă se emit în atmosferă gaze cu dioxid de sulf, trioxid de sulf, vapori de acid sulfuric şi pulberi cu conţinut de plumb, cadmiu, arsen şi alte metale. La acestea se adaugă poluarea provocată de pulberile cu conţinut de metale grele, antrenate de la iazurile de decantare, precum şi emisiile în atmosferă provenite din arderile de combustibili din procesele tehnologice şi de la centralele termice pentru producerea căldurii şi apei calde menajere.

Aerul este un amestec de gaze, alcătuit astfel:
- oxigen 20,93% volum
-azot cca. 78% volum
- argon 0,93% volum
- dioxid de carbon 0,03%
- 0,07% (în zonele industrializate)

1. Oxigenul
Determină în cea mai mare măsură însuşirile fizice şi chimice ale aerului, însuşiri care fac din acesta un adevărat scut protector, la adăpostul căruia se desfăşoară viaţa pe Pământ. Prezintă o deosebită importanţă biologică, fiind răspunzător de procesele fundamentale care au loc la nivelul regnului animal sau vegetal, dar şi un constituent important al materiei din organismele vii.

2. Azotul
Este gazul cel mai răspândit în atmosfera terestră. Molecula azotului este cea mai stabilă dintre combinaţiile azotului. Azotul are un rol foarte important în viaţa plantelor şi animalelor, fiind constituentul tuturor celulelor vii, proteinelor şi acizilor nucleici.Animalele şi plantele nu pot asimila direct azotul din aerul atmosferic; ele au nevoie de azot sub formă de săruri solubile pe care plantele le iau din sol. Azotul intră în sol pe doua căi:
- prin intermediul unor bacterii fixatoare de azot care utilizează acest element la biosinteza unor compuşi azotaţi, necesari şi plantelor gazdă;
- prin dizolvarea unor compuşi ai azotului în apa de ploaie, cand se formează acizii azotos şi azotic.

3.Argonul
Este al treilea component al aerului. Nu are un rol ecologic deosebit.

4. Dioxidul de carbon
Este principalul purtător al carbonului în natură. Circuitul carbonului cuprinde toate procesele prin care carbonul trece în atmosferă, în oceane si în corpul vieţuitoarelor.
Dioxidul de carbon (CO2) provine din:
- arderea combustibililor;
- putrezirea plantelor, animalelor si a bacteriilor moarte;
- erupţiile vulcanilor;
- respiraţia vieţuitoarelor.

Ziua, concentraţia de dioxid de carbon scade datorită fotosintezei, iar noaptea creşte, datorită respiraţiei vieţuitoarelor şi absenţei fotosintezei. Dioxidul de carbon este un component important, care participă la procesul de fotosinteză, proces prin care plantele verzi convertesc energia solară în energie chimică, stocată ca material organic.

Poluarea solului
Solul poate fi poluat :
-direct, prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole ;
-indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor contaminate cu agenţi poluanţi “spălaţi” din atmosfera contaminată, transportul agenţilor poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

Poluarea este deosebit de evidentă şi în cazul solului. Deşeurile de tot felul care nu au fost evacuate în ape şi aer acoperă uscatul tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei. Încă o contradicţie a civilizaţiei: alături de capacitatea de a creea un mediu de viaţă acceptabil, chiar şi în spaţiul cosmic, stă rezolvarea precară a salubrităţii solului. Dar deşeurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus acţiunilor poluărilor din aer şi apă.

Solul este locul de intâlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se întorc pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenându-i spre adâncimi, iar râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate. Aproape toate deşeurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la întamplare pe sol.


De la mucul de ţigară sau biletul de autobuz până la autoturismul abandonat, de la picătura de ulei scursă din tractorul care ară câmpul până la groapa de gunoi cu diverse deşeuri, toate sunt poluări directe ale solului. În oraşe deşeurile sunt înlăturate mai mult sau mai puţin sistematic. Dacă nu ajung în ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitând poluarea la suprafeţe mai reduse, dar există şi pericolul infiltrării în pânza freatică.

Poluarea apei
Apa folosită în scopuri casnice sau industriale se reîntoarce în natură cu proprietăţi modificate, purtând cu sine deseuri (reziduuri) antrenate sau dizolvate. Îndepartarea reziduurilor pe cale umedă pare a fi o soluţie comodă şi economică, dar sarcina de a elimina deşeurile din apă este lasată numai pe seama naturii. Astăzi însă, când necesităţile de apa sunt din ce în ce mai mari, posibilităţile naturii sunt de multe ori depăşite, iar consecintele se resimt imediat: calitatea surselor naturale este alterata, viata acvatica este periclitata, utilizarea ulterioara devine dificila sau chiar imposibila. O asemenea "rezolvare" se dovedeste profund daunatoare, caci apele uzate devin in majoritatea cazurilor poluate, aducatoare de pagube si de moarte.

O asemenea "rezolvare" se dovedeşte profund dăunătoare, căci apele uzate devin în majoritatea cazurilor poluate, aducătoare de pagube şi de moarte. Primul semnal de alarmă la apariţia poluării îl dau vieţuitoarele acvatice mărunte. Pentru stabilirea modificărilor calităţii apei, sensibilitatea microorganismelor prezintă o importantă deosebită. În mişcare sau fixate pe fund şi pe maluri, trăiesc miliarde de vietăţi microscopice care se localizează unde găsesc condiţii fizico-chimice favorabile (temperatura, lumina, oxigen dizolvat, saruri etc.). La rândul lor ele influentează compoziţia apei şi pot asimila, în anumite limite, substanţele aduse de apele uzate.

Metode de combatere a poluarii
Combaterea poluării aerului urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii acestuia pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii şi a bunurilor materiale. Pentru a preveni poluarea aerului atmosferic se iau următoarele măsuri :
- dotarea marilor întreprinderi
- industriale, a exploatărilor miniere
- subterane cu dispozitive care epurează
- şi neutralizeaza substanţel poluante ;
- amplasarea noilor obiective industriale în afara zonelor de locuit ;
- reducerea emisiilor de oxizi de azot prin limitarea vitezei autovehiculelor şi echiparea acestora cu convertoare catalice ;
- amplasarea în locuri speciale a rampelor de gunoi şi transportul acestuia cu autovehicule închise ;
- realizarea unor perdele vegetale de protecţie în jurul întreprinderilor industriale ;
- plantarea de arbori şi arbusti, extinderea pădurilor.

Protectia apelor
Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane are ca obiectiv menţinerea si ameliorarea calităţii acestora.
Principalele măsuri în acest scop sunt :
- interzicerea evacuării la întamplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa şi, în primul rând, a apelor reziduale, comunale şi industriale. Acestea trebuie colctate şi îndepărtate prin sisteme de canalizare sau instalaţii locale de colectare ;
- construirea de instalaţii de epurare a apelor reziduale ale localităţii si unităţilor zootehnice si industriale ;
- depozitarea reziduurilor solide în locuri special amenajate astfel încât acestea să nu fie antrenate sau purtate in sursele de apa de suprafaţă sau subterane