Povestea lui Harap Alb - relatii de incipit si final

Trimis la data: 2010-03-24
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 7.57 / 10
Downloads: 1044
Autor: Anny
Dimensiune: 10kb
Voturi: 35
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Basmul reprezintă “oglindirea vieţii în moduri fabuloase” (G. Călinescu) sau într-o definiţie standard: basmul este naraţiunea de mare întindere, în care binele luptă împotriva răului cu puteri supranaturale şi învinge întotdeauna.În lucrarea “Morfologia basmului”, Vladimir Propp, reprezentant al şcolii formaliste ruse, evidenţia o structură a basmului clasic, identificabilă fie în basmul cult, fie în cel popular.
Din acesta structură, cele mai importante momente sunt cele care ţin de evoluţia eroului, cum ar fi: călătoria de iniţiere a acestuia către un spaţiu miraculos, peste nouă mări şi nouă tări sau la capătul lumii, semnalarea unei interdicţii pe care eroul o încalcă, pedeapsa primită şi trecerea probelor în urma cărora eroul biruie răul şi devine învingător, dar şi relaţia dintre incipit şi final.

În literatura română o capodoperă a genului este “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, operă ce păstrează elemente ale basmului popular, între care şi structura închisă, marcată de formule narative iniţiale şi finale.

În incipit, după utilizarea formulei “Amu cică era odată...” al cărui rol este de a-l introduce pe cititor într-un univers fabulos, fără a preciza tipul şi spaţiul, este semnalată o lipsă care va fi remediată de catre erou: Împaratul Verde nu are urmaşi şi îi cere fratelui său să i-l trimită pe cel mai destoinic dintre feciori.

Dupa eşecul fiilor mai mari, mezinul îşi încearcă norocul şi, sfătuit de Sfânta Duminică, îi cere tatălui său calul, hainele şi hainele de pe vremea când era mire, şi după ce trece proba curajului, la care este şi el supus, porneşte în călătoria de iniţiere nu înainte de a se semnala o interdicţie din partea tatălui: să nu se împrietenească cu omul roşu şi mai cu seamă de cel spân.

Pentru că nu reuşeşte să treacă de un haţis întunecos şi se rătăceşte, fiul craiului încalcă interdicţia şi apelează la ajutoul Spânului. Pedeapsa este pe masură: păcălit de Spân, intră într-o fântână de unde nu mai poate ieşi, până ce nu jură credinţă noului stăpân. Fiului craiului îşi pierde identitatea, devine Harap-Alb, slugă a Spânului, iar Spânul este acum fiu de crai.

La curtea lui Verde Împarat, Harap-Alb trece trei probe ajutat de Sfânta Duminică, de calul său năzdravan, de cinci monştri simpatici, de regina albinelor şi de cea a furnicilor. El aduce salata din grădina ursului, blana bătută-n pietre scumpe a cerbului şi pe fata Împaratului Roş. Depaşirea probelor îl face învingător, căci fata împaratului îl demaschează pe Spân iar calul îl ucide, Harap-Alb devenind în final împarat.

Tot acest traseu iniţiatic este parcurs de fiul craiului între un incipit şi final simbolice.Incipitul, prin formula “Amu cică era odată...” , situează naraţiunea în atemporalitate, într-un timp mitologic, fabulos. De asemenea, spaţiul este nedefinit, nu se dau relaţii cu privire la locul în care se află craiul şi cei trei fii ai săi, dar se ştie că eroul va pleca la celălalt capăt al lumii, la unchiul său.

Se desluşeşte astfel o primă categorie estetică: miraculosul. Incipitul conţine de asemenea un prim simbol existent în toate basmele, cifra 3, care reprezintă desavârşirea, perfecţiunea (craiul avea 3 feciori, Împaratul Verde avea 3 fete), simbol ce va reapărea pe parcursul acţiunii.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.