Prima constitutie a Romaniei

Prima constitutie a Romaniei - Conventiunea pune la baza organizarii Principatelor Unite principiul separatiei puterilor in stat, incredintand Domnului puterea executiva, iar puterea legislativa in mod colectiv Domnului, cate unei Adunari Elective de fiecare Principat si unei Comisii Centrale comune.

Puterea judecatoreasca era incredintata magistratilor dar inamovibilitatea judecatorilor era prevazuta numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie, care era comuna celor doua principate. Aceasta limitare era justificata fara indoiala de lipsa de juristi pregatiti , la nivel local.

Domnul era ales pe viata, trebuia sa fie pamantean si guverna cu ajutorul ministrilor. Adunarea electiva era aleasa pe o durata de sapte ani , care era si durata mandatului membrilor Comisiei Centrale.
Se prevedea egalitatea cetatenilor in fata legii , se garantau libertatea individuala , proprietatea, drepturilor civile si politice, se desfiintau privilegiile. Forma de guvernamant era monarhia electiva . Alexandru Ioan Cuza se intitula in actele oficiale “Alexandru Ioan I , din mila lui Dumnezeu si vointa nationala Domn al Principatelor Unite Romane”.

Conventiunea avea mai multe anexe , dar cea mai importanta era a doua. Aceasta se intitula “Stipulatiuni electorale anexate la Conventiunea din 19 august 1858” si era o adevarata lege electorala .

Scrutinul era secret iar votul cenzitar, deci in functie de venituri. La acea vreme, sufragiul electoral universal era o raritate in Europa.
In ce priveste forma de stat a Principatelor, aceasta a fost la inceput o uniune personala. Singura putere constitutiva comuna era persoana Domnitorului, impus de adunarile elective impotriva intentiei puterilor garante.

La 22 ianuarie 1862 se formeaza primul guvern unitar roman, in frunte cu Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie 1862 cele doua adunari se contopesc intr-o adunare generala.

Tara este guvernata in mod democratic, pe baza principiului separatiei puterilor in stat, conform conventiunii, pana in primavara anului 1864, cand o disputa intre puterea executiva, domn si guvern, pe de o parte, si puterea legiuitoare pe de alta parte, provoaca o criza politica. Guvernul condus de Mihail Kogalniceanu propune o lege agrara, care se loveste insa de impotrivirea Adunarii Generale. Aceasta, la 10 aprilie, da vot de blam guvernului.

Constitutional , guvernul trebuia sa demisioneze, sau sa propuna domnitorului dizolvarea adunarii si tinerea de noi alegeri pe baza aceleiasi legi electorale. Sustinut de domnitor, guvernul nu demisioneaza, iar Alexandru Ioan Cuza, care devenea arbitru, nu-l demite si nici nu dizolva Adunarea.