Print si cersetor

Toata lumea care trecea pe acolo isi inalta ochii sa priveasca frumusetea statuii.Randunelul care zburaseo zi intreaga, isi facu adapost la picioarele statuii. Si cum se pregatea de culcare, oboist de atata zburat, cand sa-si vare capul sub aripa, observa ca picura trei lacrimi pe el. Afara nuera nor, stelele straluceau, si cu toate astea ploua. Aceta se intreba la ce foloseste o statuie, daca nu te apara nici de ploaie macar. Si cand se uita in sus ce ii fu dat sa vada?

Ochii Printului Fericit inotau in lacrimi, incatrandunelul se simti induiosat. Si incepu sa aiba cu el un dialog. Printul ii povesti acestuia ca, atunci cand era in viata a trait in Palatul Sana Souci, dupa cum era si numele, nu exista durere. Traia fericit la curte, curtenii il numeau Printul Fericit. Atunci nu i-a trecut prin minte sa intrebe ce este dincolo de zidul cetatii in care traia. Dar acum era foarte trist, dupa moarte, ca l-au suit sus,foarte sus, si acum vedea toata hidosenia, toata amaraciunea cetatii in care a trait.

Dar avea inima de plumb, asa ca nu poate decat sa planga. Si ii spuse acestuia ca el vedea de acolo, de sus, o casa saraca in care o femeie statea la masa, cu mainile aspre si rosii de impunsaturile acului, caci era croitoreasa. Este acea croitoreasa care ii va broad rochia uneia din insotitoarele reginei. Ea brodeaza iar in celalalt colt al camerei, zace in pat, bolnav de friguri, baietelul ei. El tanjeste dupa portocale, iar maica-sa plange ca nu-i poate oferi portocale, ci numai apa. Asa ca Printul, induiosat, il ruga pe randunel sa-i duca copilului bolnav rubinul de pe manerul spadei sale.

Randunelul era grabit, deoarece prietenele lui zboara fericite deasupra florilor de lotus, deasupra Nilului in Egipt.Dar, Printul Fericit insista sa mai ramana o noapte sa fie solul lui, sa aduca la copilul pe care il chinuie setea, rubinul lui. Acesta ii spuse ca el nu prea ii sufera pe baieti, deoarece i s-a intamplat vara trecuta ca doi baieti sa dea cu pietre in el. Noroc ca a fost sprinten si s-a ferit.

Dar Printul Fericit parea atat de indurerat, incat Randunelul mai ramase o noapte sa-I indeplineasca acestuia solia. Asa ca zbura cu rubinul in cioc, peste acoperisurile orasului si ajunge la casuta cea sarmana. Acolo baietelul se zvarcolea in pat, scuturat de friguri, iar maica-sa adormide, istovita de cusut.

Randunelul a pus bobul mare de rubin pe masa, langa degetarul femeii. Si-a fluturat aripile de jur imprejurul patului, peste fruntea copilului, care simti o racoare, o adiere mangaietoare. Se intoarse la Printul Fericit, si-i povesti tot ce facuse. Adormi, iar cand se crapa de ziua, se duse la rau sa faca o baie, unde uimi chiar un profesor de ornitologie, care intamplator tocmai trecea raul.