Procedura asigurarii dovezilor

Procesul civil incepe cu sesizarea organului jurisdictional prin cererea de che-mare in judecata si sfarseste prin executarea silita a hotararii judecatoresti. Participantii necesari la procesul civil sunt: organul jurisdictional, reclamantul si paratul, acestora adaugandu-li-se si unii participanti, numiti principali (organul de executare silita si procurorul), dar si unii participanti auxiliari (martori, experti, avocati).

Scopul activitatii de judecare este concretizat in stabilirea sau realizarea unor interese legitime, astfel ca fundamentul subiectiv al judecarii este reprezentat de iicalcarea sau contestarea unui drept sau interes legitim.Inca din dreptul roman s-a consacrat adagiul "idem est non esse et non probari", deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una.Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual- dreptul la proba, care dubleaza si intareste dreptul subiectiv substantial.

Considerand ca un proces este un duel al probelor partilor, putem spune ca probele au importanta atat pentru judector cat si pentru parti.Intrucat nu poate rezolva litigiul dedus judecatii numai pe baza afirmatiilor partilor, acestea trebuind sa fie dovedite, urmeaza ca pe baza acestora judecatorul sa-si formeze convingerea intima si sa pronunte hotararea. In prezent, judecatorul nu se poate refugia in spatele insuficientei probei pentru a respinge o cerere, chiar daca in trecut era inactiv in cautarea probelor.

Judecatorul va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, obligatie inscrisa in art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelata cu dispozitia inscrisa in art.129,alin.2.Cat priveste partea, nu este suficient sa fie sau sa se pretinda titularul unui drept pentru a obtine o satisfactie in fata instantei. Desi dreptul subiectiv nu depinde in existenta sa de proba, exista totusi o dependenta pe planul eficacitatii, intrucat absenta probei nu permite titularului probei sa invoce in mod eficace dreptul sau si sa obtina recunoasterea efectelor juridice care ii sunt atasate.

In principiu, regulile de proba sunt permisive, partile actului juridic putand deroga de la ele prin conventie.O atare conventie intre parti este posibila chiar in fata instantei de judecata, daca o parte propune proba cu martori iar cealalta nu se opune la aceasta, desi conform regulilor generale, proba testimoniala nu ar putea fi primita.Instanta va putea in virtutea rolului sau activ sa invetereze dispozitiile incalcate, dar daca si in aceasta ipoteza partile sunt totusi de acord cu administrarea dovezii cu martori atunci instanta nu se va putea opune.

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si prin aceasta a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.In mod obisnuit, notiunea de proba este folosita in sensul de mijloc de proba (precum inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, expertiza, cercetarea la fata locului), prin care se poate dovedi un fapt.