Procedura divortului

Actuala reglementare pastreaza distinctia dintre încetarea casatoriei prin deces si desfacerea casatoriei prin divort.
Practica judiciara a consacrat o multitudine de motive ce pot conduce la desfacerea casatoriei prin divort, cum sunt:infidelitatea unuia dintre soti;actele de violenta exercitate de catre unul din soti împotriva celuilalt;despartirea în fapt în baza culpei unuia dintre ei.

Exista în dreptul modern doua forme de încetare a casatoriei prin divort:divortul prin consintamânt mutual;divortul pentru motive temeinice.În Proiectul Noului Cod Civil, divortul poate avea loc (art. 388 Proiectul C.Civ.):prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot;atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;la cererea unuia dintre soti, dupa o separare în fapt care a durat cel putin
cinci ani;la cererea oricaruia dintre soti, în baza starii de sanatate a celuilalt.

Normele procedurale ce reglementeaza divortul stabilesc o serie de dispozitii derogatorii de la dreptul comun în privinta competentei (art. 607 CPC), a cererii de divort, a cererii reconventionale, si a probelor (art. 608-610, 612 CPC), a procedurii de judecata în fata instantei si a cailor de atac (art. 613-619 CPC) 1.

Reguli procedurale privind sesizarea instantei:
Procedura divortului are un caracter special si fata de celelalte proceduri speciale,împrejurarea determinata de necesitatea ocrotirii deosebite a unor valori sociale importante, adica familia. În unele tari, sotilor li se acorda chiar si unele termene de
gândire, iar la noi, judecatorul are obligatia de a da sfaturi de împacare, si fixeaza termen pentru judecarea cauzei (art. 613 CPC).

Dreptul de a sesiza instanta competenta cu o actiune de divort apartine numai sotilor, întrucât o atare actiune are un caracter strict personal, legea recunoscând legitimare procesuala doar sotiilor.
Actiunea de divort este de competenta materiala a judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor.

În situatia în care sotii nu au avut un domicilui comun, sau daca nici unul dintre soti nu mai locuieste în localitatea
respectiva, competenta revine instantei în a carei raza teritoriala se afla domiciliul pârâtului (art. 5 CPC). Iar, daca pârâtul nu are domiciliul în tara, competenta revine judecatoriei din circumscriptia careia face parte domiciliul reclamantului (art. 607 CPC).

Regulile privind cererile accesorii în procesul de divort se judeca în baza principiului „accesorium sequitur principale”. Altfel spus, încredintarea copiilor, plata alocatiei, plata pensiei de întretinere, împartirea bunurilor comune, atribuirea locuintei
comune, purtarea numelui, sunt de competenta instantei competenta sa solutioneze
divortul 2.