Procesul rezolvarii conflictelor

Trimis la data: 2006-02-24
Materia: Psihologie
Nivel: Facultate
Pagini: 15
Nota: 9.00 / 10
Downloads: 583
Autor: Roxana Tupea
Dimensiune: 25kb
Voturi: 22
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
În viaţa de zi cu zi suntem confruntaţi adesea cu multiple conflicte; de cele mai multe ori este bine dacă reuşim să le prevenim ori, în caz că acest lucru nu mai este posibil, măcar să le reducem intensitatea. Pentru a pătrunde în acest proces al rezolvării conflictelor, este util să ne întoarcem pentru început în sfera definirii conflictului.Conflictul este o situaţie în care elemente în aparenţă incompatibile exercită forţă în opoziţie sau în direcţii diferite .(Heitler, 1993)
Conflictul este conceput ca o sursă de schimbare a individului, a sistemului în care evoluează acesta. (Stoica-Constantin, Neculau, coord., 1998)În acelaşi timp rezolvarea conflictelor, spune Burton, " înseamnă că toate părţile implicate ajung în mod liber la un acord, după ce au redefinit şi reperceput relaţiile dintre ele şi după ce au făcut evaluarea, adică au examinat şi luat în calcul toate elementele relevante ale relaţiilor."

"În sens psihologic, atât rezolvarea conflictelor, cât şi rezolvarea problemelor ţin de încercarea de a face faţă incongruenţei, nepotrivirilor între ceea ce este şi ceea ce ar putea fi ."(Fryer, 1998)Rezolvarea se referă la "dobândirea de soluţii care satisfac toate cerinţele aparentelor forţe de conflict ."(Heitler, 1993)

1.Comportamentul în conflict
Clasificări multidimensionale ale abordărilor conflictului.
În faţa conflictului oamenii pot reacţiona în mai multe moduri decât atacul sau fuga, iar fiecare stil adoptat, care este în relaţie cu anumite trăsături de personalitate, e preferabil în anumite situaţii .

Cercetătorii conflictului au propus multe clasificări ale tipurilor de comportament al individului în faţa conflictului şi în conflict. Evert Van de Vliert(1997) face o trecere în revistă a acestora şi ajunge la concluzia că toate clasificările, cu deosebire cele dihotomice, subevaluează complexitatea comportamentală a individului în conflict.
Mă voi opri în continuare asupra diferitelor clasificări ale comportamentului, raportându-mă la sistematizarea efectuată da Van de Vliert: dihotomii, trihotomii, tipologii de patru sau cinci componente.

Dihotomie. Fiinţele umane, ca "animale sociale" , pot manifesta răspunsul atac-fugă.Pare a fi o observaţie corectă, deşi o singură dimensiune este insuficientă pentru a reflecta abundenţa de comportamente folosite în conflictele interpersonal sau din grupurile mici. Fuga presupune ceea ce alţii au denumit evitarea(abandonul) şi reprimarea (nerecunoaşterea, neadmiterea) conflictului, iar atacul este o cunoscută abordare victorie-înfrângere, în care persoana acceptă conflictul, îl înfruntă şi recurge la orice mijloc pentru a-şi adjudeca victoria totală.

Van de Vliert distinge un număr de 2x2componente ale luptei: lupta indirectă-directă şi cea cinstită-necinstită. Lupta indirectă sau rece se caracterizează prin acoperire şi încrederea în procedee, cea directă sau caldă este o formă deschisă, aproape explozivă de comportament pus pe harţă, agresiv. Ambele forme pot fi cinstite sau nu, în măsura în care combatanţii respectă sau nu regulile comportamentale acceptate de amândoi.

Trihotomie.S-a vorbit de trihotomia oamenilor care "se retrag", a oamenilor ce "înainează", şi a celor care "luptă", reapectiv nonconfruntare, abordarea orientată spre conflict şi abordarea bazată pe control.

Tipologia în patru tipuri. Unii autori au vorbit de patru tipuri de strategii fundamental diferite, dar fără o bază experimentală: inactivă, de retragere din controversă fie temporar , fie permanent; de cedare în faţa oponentului; de căutare a unei soluţii mutual acceptabile sau complet satisfăcătoare pentru ambele părţi; de impunere a soluţiei preferate în faţa adversarului.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.