Proteine sintetice

Proteine sintetice
Din deşeurile poluante se puteau obţine, rapid şi ieftin, proteine.
Ideea, ca orice idee nouă, s-a impus la început cu oarecare greutate. Totuşi, cercetările efectuate în laborator dădeau rezulatate din ce în ce mai promiţătoare. Nu numai că se obţineau, cu ajutorul diferitelor specii de microorganisme, făinuri proteice, în cadrul unor procese de mare viteză şi randament, dar aceste făinuri au dat rezultate excelente în urma testării pe animale. Astfel, încercările efectuate pe pui de găină şi porci au arătat că în comparaţie cu martorii de control, furajate cu făină de soia, proteinele obţinute din petrol erau foarte bine asimilate şi suportate. Mai mult chiar circa 90% dintre animalele de experienţă au prezentat sporuri de greutate superioare celor realizate de martori.În urma acestor constatări s-a trecut la realizarea unor procese semiindustriale de obţinere a pre ţioaselor furaje din petrol.

Proteine sintetice
În 1971 şi 1972 au fost realizate, la Lorena, în sudul Franţei, şi în localitatea scoţiană Granegermouth, primele instalaţii cu o capacitate de producţie mai importantă. În prezent, asemenea procedee sunt aplicate în mai multe tări ale lumii. Care este însă calea de obţinere a proteinelor din petrol? S-au impus până în prezent două procedee: Primul foloseşte ca materie primă o fracţiune de la distilarea la 300-380 C a ţiţeiului, aşa-numitul “petrol greu”, care conţine parafine normale, neramificate, cu un număr de 15-30 atomi de carbon în moleculă. Petrolul, în amestec cu apă, săruri minerale, amoniac şi specia cea mai indicată sunt introduse în tancul de fermentaţie.

Proteine sintetice
Acesta este alimentat prin partea sa inferioară, cu aer, care aduce oxigenul necesar culturii şi, în acelaşi timp, asigură un amestec intern al mediului de cultură. Prin intermediul supravegherii atente a temperaturii, a valorii ptt-ului (cu ajutorul amonia-
cului) şi a concentraţiei soluţiei se obţin condiţiile optime care asigură dezvoltarea exclusivă a speciei de celulă mononucleară aleasă. În acest fel se poate renunţa la sterilizarea prealabilă a instalaţiei şi a soluţiilor. Produsele de fermentaţie sunt supuse centrifugării, în urma separării soluţiei nutritive rămânând un amestec apos ce conţine cca 15% substanţe celulare solide. Spălat şi uscat, el este transformat într-o pulbere proteică ce ia apoi drumul combinatelor de creştere industrială a animalelor.

Proteine sintetice
Cea de-a doua metodă de obţinere a proteinelor utilizează parafine normale puritate înaltă (97.5%) cu 10-23 de atomi de carbon în moleculă. Fermentaţia are loc în tancuri închise ermetic, în care se introduc, în afara parafinelor, apă, amoniac, aer, potasiu, magnziu, sulfaţi şi fosfaţi,- componente care sunt în prealabil unei termosterilizări. Apoi sunt însămânţate seminţele de cultură, care se înmulţesc într-un proces continuu. Dintr-o tonă de parafină se obţine cca o tonă de substanţă celulară. Avantajele esenţiale ale acestor procedee,considerate pe bună dreptate revoluţionare, ţin pe de-o parte de viteza extraordinară de creştere în greutate a masei de cultură. Astfel, în timp cevgetalele aunevoie de una până la două săptămâni pentru a-şi dubla greutatea, culturile de microorganisme ating dublul greutăţii iniţiale în 24-120 minute.