Protozoare, amfibieni

Celula protozoarului trebuie să facă faţă multiplelor probleme puse de mediul înconjurător, în timp ce celula organismului unui animal multicelular nu are de îndeplinit decât un număr restrâns de funcţii speciale, restul acestora fiind preluate de alte celule, la rândul lor specializate în anumite direcţii.

O dată cu multilateralitatea ei, celula protozoarelor a păstrat şi capacitatea de a fi nemuritoare, capacitate pe care celula metazoarelor a pierdut-o prin specializarea ei unilaterală. Protozoarele nu-şi sfârşesc viaţa prin moarte (în afara catului în care pier prin moarte violentă) ci prin diviziunea repetată care dă naştere la indivizi noi.
Rădăcinile regnului animal pornesc din cel vegetal, deoarece animalele monocelulare au provenit din plante monocelulare.

Aceste rădăcini comune s-au menţinut şi până astăzi în clasa flagelatelor ai cărei reprezentanţi trebuie consideraţi ca aparţinând, unii regnului vegetal, alţii – regnului animal cu toate că durata imensă de timp care a trecut de la apariţia lor a fost suficientă pentru ca să ducă la dezvoltarea lumii actuale a animalelor superioare şi chiar a omului. De asemenea, la alte trei clase de protozoare, aparţinând net regnului animal, principiul de organizare monocelular şi-a dovedit valabilitatea în concurenţa cu organismele pluricelulare: rizopodele prezintă numeroase relaţii de înrudire cu flagelatele din care provin, pe mai multe căi (polifiletic).

Sporozoarele au găsit în animalele pluricelulare un mediu favorabil de viaţă şi, din cauza existenţei lor parazitare, şi-au simplificat structura celulei într-atât, încât originea lor încă nu a putut fi clarificată. Cea mai mare diferenţiere în structura corpului au atins-o însă ciliatele, la care organitele, aflate în stratul extern al corpului, egalează în complexitate organele multor animale multicelulare.

Componentele planului de structură comun tuturor protozoarelor sunt nucleul şi corpul celular. Acestea nu sunt, de fapt, specifice protozoarelor, ci sunt elementele fundamentale ale celulelor care intră în alcătuirea tuturor organismelor, fie vegetal, fie animale. Numai la bacterii această dualitate nu este atât de pronunţată. Corpul citoplasmatic al protozoarelor şi – în linii esenţiale şi nucleul lor corespund întru totul cu cele ale celulelor animalelor şi plantelor superioare, iar cunoştinţele dobândite cu privire la aceste componente principale ale celulei au rezultat în genere din studierea organismelor pluricelulare, nu a protozoarelor.

Caracterul comun al protozoarelor flagelate este acela că au 1-4, uneori şi mai mulţi flageli. Aceştia sun organite lungi, în formă de fire sau de benzi, care pornesc de cele mai multe ori de la capătul anterior al corpului şi populează animalul în dreapta şi în stânga prin mişcări elicoidale sau ondulatorii (şerpuitoare). Dacă flagelatul este prins de substrat, flagelii pun în mişcare apa din jurul lor. Viteza obţinută poate fi destul de mare: astfel, o euglenă străbate într-o secundă o lungime de nouă ori mai mare decât cea a corpului ei, pe când un om înoată pe distanţa de 100 m nu străbate într-o secundă decât două treimi din lungimea corpului său.

În rest, flagelatele nu prezintă nici un caracter care să fie comun întregii clase. La peridinee forma exterioară este caracterizată adesea prin excrescenţe lungi sau printr-un fel de aripi foliare, care servesc pentru plutirea în apă. Aceste formaţii sunt parţial ale carapacei, adesea foarte frumoase, formată, ca şi pereţii celulari ai plantelor superioare, din celuloză.