Psalmi - Tudor Arghezi

Pana sa ajunga la cunoasterea si insusirea filozofiei materialist-stiintifice clarificatoare, poetul s-a razboit cu fantomele Divinitatii si mortii, ale vietii viitoare - intr-o lupta piept la piept dramatica si indarjita al carei rod literar il constituie unele dintre cele mai stralucitoare creatii poetice argheziene. Ispita cunoasterii, setea devoranta, biciuitoare de-a strapunge cu mintea necunoscutul, care, pe aceeasi masura cu care poetul se apropia de el, parea a se departa de mijloacele de patrundere si de intelegere ale lui, sta la baza unei mari parti din opera de pana la Eliberare a scriitorului.

Motivul cautarii Divinitatii, prezent in poezia argheziana inca de la primele debuturi ale poetului, devine in Psalmi o obsesie tiranica, infrigurata cautare care se prelungeste pana in Stihuri de seara si Hore si in multe alte poezii si scrieri in proza ale poetului. Aceasta drama a cautarilor obsedante capata in versurile din Psalmi o deosebita forta a expresiei lirice. Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui - care - glasuieste-n pustiu. Monologul nu ajunge niciodata sa devina dialog.

In psalmii arghezieni surprindem mai degraba ecouri ale Vechiului decat ale Noului Testament. Poetul e un emul al acelor mitic-arhaici homines religiosi care s-au luat la harta cu Domnul lor, l-au infruntat, au violentat cerul, s-au luptat cu ingerul. Tonul sau, in genere, este acela al unui Iov, barbatul care nu cedeaza, nu accepta nici un compromis, nici resemnare, care se-afirma pe sine in fata unui Iehova pierdut in tenebre si tacere. Cuvantul sau este starnit chiar in Tacerea absoluta careia i se adreseaza si in care se aude pierind.