Psihologia romaneasca

Trimis la data: 2003-10-06
Materia: Psihologie
Nivel: Liceu
Pagini: 9
Nota: 9.93 / 10
Downloads: 14
Autor: Gabi lazar
Dimensiune: 16kb
Voturi: 136
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Înainte de a deveni o ştiinţă autonomă, psihologia a făcut parte integrantă din filosofie, activitatea psihică fiind obiect al acesteia. Constituirea psihologiei ca ştiinţă independentă, cu caracter experimental, a fost pregătită, pe de o parte, de filosofia empiristă iar pe de altă parte, de succesele obtinute de ştiinţele naturii - îndeosebi de fizică şi fiziologie, prin utilizarea experimentului ca metodă de cercetare, fapt care a influenţat introducerea experimentului şi în cercetarea fenomenelor psihice.
Înainte de a deveni o ştiinţă autonomă, psihologia a făcut parte integrantă din filosofie, activitatea psihică fiind obiect al acesteia. Constituirea psihologiei ca ştiinţă independentă, cu caracter experimental, a fost pregătită, pe de o parte, de filosofia empiristă iar pe de altă parte, de succesele obtinute de ştiinţele naturii - îndeosebi de fizică şi fiziologie, prin utilizarea experimentului ca metodă de cercetare, fapt care a influenţat introducerea experimentului şi în cercetarea fenomenelor psihice.

În România psihologia începe să se constituie ca disciplină independentă , cu caracter experimental, la puţin timp după ce ea începe să se dezvolte ca ştiinţă experimentală pe plan mondial. Pionierii psihologiei experimentale din România ( E. Gruber, C. Rădulescu-Motru, F. Ştefănescu-Goangă) îşi fac ucenicia în primul laborator de psihologie experimentală , al lui W. Wundt, înfiinţat în 1879 la Leipzig. Din păcate, Eduard Gruber, fondatorul primului laborator de psihologie experimentală din ţara noastră (la Iaşi,1893), se stinge din viaţă în 1896, la numai 35 de ani, regretat, printre mulţi alţii, şi de Dimitrie Anghel şi Şt. O. Iosif. Ca să devină ştiinţifică, psihologia s-a dezvoltat iniţial ca o '' ştiinţă naturală'', pe modelul biologiei sau fiziologiei, devenind experimentală, apoi şi-a lărgit câmpul de activitate spre cele mai variate aplicaţii, devenind, pe lângă o ştiinţă teoretică, şi o ştiinţă aplicată, chiar o psihotehnică. La noi etapa aceasta n-a fost atinsă plenar decât între cele două războaie mondiale, deci după Unirea din 1918.

După primul război mondial, în pofida condiţiilor grele create ca urmare a acestuia şi apoi ale crizei economice prin care a trecut ţara noastră, activitatea ştiinţifică este reluată în cele două universitaţi din Bucureşti şi Iaşi, la care se adaugă noul şi puternicul centru universitar de la Cluj. Psihologia românească cunoaşte acum un avânt deosebit, datorită dezvoltării celor trei centre de cercetare de pe lânga catedrele de psihologie ale celor trei universităţi. La Bucureşti, C. Rădulescu-Motru înfiinţează Laboratorul de psihologie experimentală (la 1906), cu condiţii vitrege de dezvoltare, în timpul războiului, mare parte din aparatura cu care a fost înzestrat fiind distrusă. Imediat după război, C. Rădulescu-Motru intervine în repetate rânduri pentru obţinerea fondurilor necesare pentru refacerea laboratorului; intervenţiile sale se soldează cu promisiuni care nu sunt respectate decât în parte şi cu mare întârziere.

Laboratorul nu devine unitate de cercetari ştiinţifice originale, decât după 1929, când au intrat în serviciul lui oameni ca I.M. Nestor, G. Zapan, G. C.Bontilă, C. Georgiade, C. Zahirnic, care au fost întradevăr experimentalişti, adică psihologi de laborator, axaţi predominant pe genul acesta de cercetări. Cartea lui C. Rădulescu-Motru, "Curs de psihologie" (aparută în 1923, ediţia a II-a 1929), este- după mărturisirea autorului- "rezumatul cursului de psihologie" ţinut în anii precedenţi la Universitatea din Bucureşti; cartea îşi propune să fie o carte cu caracter strict ştiinţific, care nu este scrisă "în sprijinul unui sistem filozofic, sau al vreunei concepţii sociale", o carte care vrea "să lase celui ce citeste, libertatea să-şi formeze singur o părere în problemele discutabile", o carte care, chiar atunci când nu dă "răspuns la anumite întrebări", îl pregăteşte pe cititor "să aibă o înţelegere matură pentru a judeca şi primi din altă parte răspunsurile pe care le caută". "Cursul de psihologie" duce mai departe, dezvoltă şi precizează unele idei din

"Problemele psihologiei" (carte aparută în 1898), confrutându-le în permanenţă cu ultimele date ale ştiinţei şi completându-le cu altele noi, care nu intraseră în preocupările cărţii."Cursul" conţine capitole ample referitoare la corelaţiile biologice ale fenomenelor psihice, la rolul sistemului nervos în viaţa de relaţie (organism-mediu), la fiziologia sistemului nervos central şi a organelor de simţ, la localizările cerebrale, la chimismul intern dar şi capitole în legătură cu conditionarea socială a psihicului. C. Rădulescu-Motru considera ca psihicul în toată complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin noţiuni biologice; în explicarea faptelor de conştiinţă trebuie să ţinem seama în plus de interveţia unei noi serii de condiţionări şi determinări ale mediului social:"psihogeneza îşi are rădăcinile în biogeneză, după ale cărei legi se explică diferenţierea sensibilităţii, iar vârful şi-l are în viaţa sociala, pentru întreţinerea căreia concură toate manifestările conştiinţei individuale". În concepţia lui, personalitatea umană este rezultatul "convergenţei condiţiilor materiale prin care a trecut întregul univers. Ea este produsă de corelaţiunile organice, iar corelaţiunile organice de convergenţa condiţiilor materiale ale mediului extern". În problema metodelor de cercetare, necesare pentru constituirea psihologiei ca ştiinţa care trebuie să descrie, să explice şi să prevadă desfăşurarea fenomenelor psihice, pledează pentru utilizarea concertată a mai multor metode: observaţie internă/externă, metoda experimentală, comparativă, patologică etc. Ideile psihologice promovate în decursul întregii sale activităti didactice şi ştiinţifice, mai ales prin cărţile sale "Probleme de psihologie"-1898, "Curs de psihologie"-1923 şi prin multe dintre studiile şi articolele de psihologie publicate în revistele pe care le-a înfiinţat ("Studii filozofice"- 1897-1919, "Revista de filozofie"- 1923-1943; "Revista de psihologie experimentală şi practică"-1931; "Analele de psihologie"- 1934-1943; "Jurnalul de psihotehnică"- 1937-1941 ( reprezintă una dintre cele mai importante contribuţii la constituirea psihologiei ca ştiinţă experimentală în România. Activitatea lui C. Rădulescu-Motru în domeniul psihologiei a fost precumpănitor pozitivă. Concepând psihologia ca ştiinţă exactă, el a relevat legătura de dependenţă a proceselor psihice de cele fiziologice, a încurajat dezvoltarea cercetărilor experimentale şi a luat în consideraţie acţiunea factorilor sociali asupra vieţii psihice. El a înţeles importanţa cercetărilor experimentale pentru dezvoltarea psihologiei şi le-a sprijinit, organizând un laborator de psihologie în cadrul catedrei sale şi contribuind la pregătirea unora dintre elevii săi în această direcţie. A încurajat şi sprijinit aplicarea psihologiei în diverse domenii de activitate (şcoala, industrie, armată etc.). Aportul lui principal în istoria psihologiei româneşti constă în ocuparea şi organizarea celei dintâi catedre de psihologie specializată din ţara noastră, în formarea unor psihologi de profesie prin mijloace didactice naţionale şi asigurarea unor cadre organizatorice, instituţionale (laborator, bibliotecă, asociaţii, reviste etc.) pentru desfăşurarea unor activităţi permanente şi adâncite. De numele lui C. Rădulescu-Motru se leagă primele eforturi de la noi de a asigura psihologiei condiţiile obiective ale trecerii de la speculaţia filozofică spre ştiinţă, de la compilaţie spre cercetări originale.
Adevăratul întemeietor al psihologiei experimentale din România, deci nu numai precursor ca Gruber şi Vaschide, nici ctitor în toată puterea cuvântului, ca Rădulescu-Motru, a fost Fl. Ştefănescu-Goangă (1881-1958), doctor în filozofie tot de la Leipzig cu teza "Cercetări experimentale cu privire la tonalitatea afectivă a culorilor", susţinută în 1911 la W.Wundt (unde lucrase cinci ani). Goangă a ocupat apoi catedra de psihologie de la Universitatea din Cluj în 1919, pe lângă care a înfiinţat, în 1921, un laborator, transformat, în 1922, în celebrul "Institut de psihologie experimentală, comparată şi aplicată". Abia de la această dată începe în chip neîndoielnic o nouă perioadă, cea experimentalistă, în psihologia românească. La 1 noiembrie 1921 Institutul obţine un local. Problema cea mai dificilă a fost cea a selecţionării şi pregătirii personalului. Munca de pregătire a primelor cadre, alese dintre studenţii capabili şi pasionaţi de ştiinţă a durat pâna la sfârşitul anului 1925. În 1926 începe primele cercetări experimentale, "concepute însă mai mult în sensul unor cercetări de probă, care durează până în preajma anului 1927, dată la care a procedat la primele cercetări largi şi intense, primele lucrări apărând după doi ani". Începând din 1928, colaboratorii institutului sunt trimişi pentru specializare, în străinatate, pentru studii aprofundate. Sub conducerea lui Ştefănescu-Goangă, în ...
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.