Quintus Septimus Florens Tertulllianus

Trimis la data: 2013-09-19
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 8
Nota: 8.49 / 10
Downloads: 0
Autor: Pisica irina
Dimensiune: 23kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Controversat, ca toate marile personalitati, Tertulian este totusi apreciat ca fiind personalitatea cea mai proeminenta - am indrazni sa spunem ca si prin afirmatie si prin negatie - dupa epoca apostolica.
O sintetica si corecta apreciere - prin sugerarea antinomiilor - a personalitatii lui Tertulian, o intalnim la eminentul cunoscator al literaturii crestine de limba latina, Pierre de Labriolle, care vorbeste despre talentul unui scriitor genial, ce este cinstit pana astazi ca intemeietorul literaturii crestine latine, despre verva unui mare polemist si orator si despre ardoarea credintei austere a noului convertit.1
Rezulta din cuvintele lui Labriolle ca Tertulian este primul mare scriitor crestin de limba latina, chiar daca in sfera teologica, majoritatea cunoscatorilor oscileaza intre admiratia fata de forta si titanismul personalitatii acestui "african aspru", pe de o parte, si imposibilitatea acceptarii unor opinii cel putin gresite, ba chiar extreme ale aceluiasi. La drept vorbind, a cauta neaparat o anumita normalitate canonica in structura unui titan, precum Tertulian, inseamna o intreprindere mediocra pusa in slujba evidentierii unei posibile mediocritati;

iar daca acceptam ca marile fenomene, precum este si patristica, nu le-au generat personalitatile mediocre, atunci vom intelege si valoarea lui Tertulian si de ce el nu a putut fi altfel decat a fost, indiferent, desigur, de aprecierile posteritatii.
Dar, oricat ar ramane de cont radictoriu pentru teologie si nu numai, Tertulian este considerat "adevaratul creator al limbii teologice latine".2Chiar daca nu suntem adeptii ideii dupa care ar exista o stransa legatura intre biografia autorului si opera3, totusi, in cazul scriitorilor crestini ea exista;

s-ar putea afirma chiar ca numeroase elemente care au generat anumite scrieri, sunt identificabile in evenimente din viata autorului (momentul convertirii, al botezului este esential pentru
fiecare autor patristic, fiind in fapt renasterea lui ca individ spiritual si nasterea sa ca viitoare personalitate crestina).
Tertulian s-a nascut intre 150 si 160 la Cartagina, devenind primul reprezentant a ceea ce se va numi "Scoala africana" a Sfintilor Parinti (chiar daca el nu are puritatea ceruta unui Sfant Parinte). Faptul ca a creat si a impus limbajul teologic latin, fiind urmat in acele locuri de Ciprian al Cartaginei, de Augustin, a facut ca in nordul Africii sa se impuna latina ca limba a crestinismului si nicidecum greaca.

Nascut din parinti pagani, bine situati in societatea romana, Tertulian se va converti - ca multi altii ulterior (Augustin, spre pilda) - la crestinism destul de tardiv, catre varsta de 40 de ani; reflectand la acest moment crucial - si la propriu si la figurat - din viata sa, dar si la atitudinea sa ulterioara, ca apologet al crestinismului, mergand pana la extremism, constatam ca in fapt Tertulian a urmat una din cele doua cai posibile: data fiind varsta maturitatii la care se afla, africanul din Cartagina putea sa treaca printr-o convertire formala (vezi cazul lui Arnobius, care insa era deja batran) sau sa sufere una extrema, ceea ce s-a si intamplat;

trebuie avuta aici in vedere si puternica sa personalitate manifestata prin intransigenta si, implicit, contradictie; in planul psihologiei, Tertulian este unul dintre exemplele clasice pentru a dovedi ca proaspatul convertit este cel mai adesea mult mai patimas decat cel ce crede "naturaliter", cum ar spune Tertulian insusi; sa nu uitam ca, dincolo de niste considerente ce tin de loc si de timp, toti suntem creatia lui Dumnezeu, deci anumite legi ale psihicului ne sunt comune, astfel ca si mahomedanii in Evul Mediu se temeau cel mai mult de ghiaurii convertiti la Islam.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.