Recidiva

Trimis la data: 2006-10-11 Materia: Drept Nivel: Facultate Pagini: 96 Nota: / 10 Downloads: 18
Autor: Peter mizu Dimensiune: 84kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Recidiva
Recidiva a jucat un rol important în criminalitate, în mod special în criminalitatea contemporană, în sensul că alături de alţi factori, contribuie la diminuarea fenomenului criminal prin mijloace specifice.
Recidiva

Recidiva
Ea face parte, ca instituţie penală, din seria mijloacelor, de naturi diferite, pe care societatea le foloseşte în combaterea criminalităţii.
Criminalitatea se concentrează aşadar, asupra unui oarecare număr de indivizi, pe care nici o represiune nu-i intimidează şi care trăiesc în stare de război declarat cu societatea regulată. Faţă de ei, penalitatea nu poate avea decât un obiect: acela de a-i reduce prin măsuri exclusive în neputinţa de a vătăma.

Pretutindeni unde este admisă, recidiva presupune doi termeni: o prima condamnare continuând implicit un avertisment dat delincvent şi noua infracţiune, cei doi termeni implicând îndeplinirea unor condiţii care diferea de la un sistem de drept la altul. In aceasta accepţiune recidiva se deosebeşte de recidivism, noţiune utilizată frecvent în criminologie şi care este mult mai largă, ea desemnând şi alte varietăţi a infracţiunilor cum sunt: recidiva generica, recidiva sociala, care exista încă de la condamnarea anterioara chiar dacă condiţiile recidivei legale nu sunt reunite şi recidiva penitenciară, care presupune executarea efectiva a unei pedepse în închisoare .

Recidiva
Deşi recidiva a existat întotdeauna, problema reglementării ei nu s-a născut decât în secolul al XIX-lea. Acest lucru se explică prin aceea că în secolele anterioare, recidiviştii erau aproape inexistenţi, fiind exterminaţi. Astfel, în condiţiile în care infractorii primari abia scăpau cu viaţă, recidiviştii nu puteau avea, în nici un caz o moarte mai bună.

După Rousseau, „criminalitatea creşte mai cu seamă prin faptul indivizilor care fac profesiune din ea”, iar după Tarde, „criminalitatea se localizează, devenind o carieră şi din ce în ce mai mult deosebirea se adânceşte prin un fel de diviziune a muncii între oamenii cinstiţi şi între mişei”.
Fenomenul recidivei pune astăzi problema foarte dificilă a reeducării. Întregul proces de reeducare a minorilor şi tinerilor delincvenţi, ca şi a infractorilor adulţi trebuie să se bazeze pe un ansamblu de influenţe educaţionale, de resocializare al căror scop major este tocmai acela de a preveni recidiva şi de a asigura integrarea sau reintegrarea socială optimă a foştilor delicvenţi.

Recidiva
Din punct de vedere criminologic recidiva interesează mai mult sub aspectul cauzelor sale şi reprezintă una din caracteristicile fundamentale ale fenomenului criminalităţii în societatea contemporană.
Cunoaşterea cauzelor recidivei interesează mai mult ca recidiva însăşi. Criminologia, studiind cauzele imediate şi mediate ale criminalităţii în general şi ale recidivei în special a descoperit ca aceste cauze sunt multiple şi diverse .

Existenţa recidivei este datorată, în genere aceloraşi cauze care determină fenomenul criminalităţii în ansamblu sau. Aceste cauze rezida în esenţa, în mizeria economică a societarii, în lipsa de cultura a indivizilor, consumul frecvent de băuturi alcoolice, şomajul, deficiente în organizarea social – politica, sistemul pedepselor blânde, tulburări sociale, etc .

Recidiva
Pe lângă aceste cauze generale, recidiva se datorează şi acţiunii unor factori care se individualizează ca sursa cu acţiune specifica în generarea fenomenului recidivei, cu toate ca sunt determinaţi şi ei în ultima instanţa, de aceleaşi cauze generale a fenomenului criminalităţii in ansamblu.

Aceşti factori sunt în principal:
Îmblânzirea continuă a sistemului sancţionator. Astfel, condiţiile specifice democraţiei burgheze, care au luat locul absolutismului feudal, erau incompatibile cu vechile sisteme represive medievale, caracterizate prin exterminarea fizică a infractorilor şi prin cruzimea lor care făceau aproape cu neputinţă recidiva.

Stiri
  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7
  • pag. 8
  • pag. 9
  • pag. 10

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.