Regimul Parlamentar al Marii Britanii

Trimis la data: 2010-03-01
Materia: Stiinte Politice
Nivel: Facultate
Pagini: 6
Nota: 7.29 / 10
Downloads: 749
Autor: Alexandru
Dimensiune: 11kb
Voturi: 27
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
În Anglia, ţara care a “inventat” parlamentarismul, sistemul politic este bazat pe principiile tradiţiei şi respectului cutumei politice. Funcţionarea exemplară a sistemului Westminster nu rezidă în existenţa unui riguros cadru juridico-politic, ci în îndelungata practică parlamentară şi politică cutumiară.Procesul de formare a instituţiilor de guvernare, în special a Monarhiei şi Parlamentului a parcurs etape distincte. Mai întâi, s-a format Coroana ca simbol al autorităţii publice, parlamentul apărând mai târziu, ca o reacţie a burgheziei împotriva absolutismului regalităţii.
Primele menţiuni despre “Parlamentul Britanic” apar la 1295 când regele Eduard I a convocat “Magnum Concilium” ce avea o reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul, nobilimea şi oraşele .

Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului faţă de monarhie, regele având atât atribuţii executive cât şi legislative. Starea de subordonare a parlamentului britanic faţă de rege a continuat şi în sec. XIV, secol marcat de separarea parlamentului în două camere.

Astfel la 1332 cele două grupuri (unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavalerii reprezentanţi ai comitatelor şi reprezentanţii oraşelor) deliberau separat, iar în 1351 din aceste două grupuri s-au format două adunări cu localuri separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor. La acestă dată cele două adunări nu aveau atribuţiile unui organ legislativ.

Cu timpul însă, rolul parlamentului a crescut iar limitarea puterii regalitaţii a constituit un proces oarecum natural. Mai mult, dacă iniţial Camera Lorzilor avea o poziţie dominantă, treptat rolul ei scade, ajungându-se ca la începutul secolului al XIX-lea supremaţia Camerei Comunelor să devină efectivă.

Momentul istoric considerat ca marcând răsturnarea balanţei puterii în favoarea Camerei Comunelor a fost anul 1832, respectiv adoptarea Actului Refomei. Principalele legi care reglementează astăzi raporturile dintre cele două camere sunt The Parliament Acts din 1911 şi 1949.

Camera Lorzilor
Camera Lorzilor nu are caracter reprezentativ deoarece baza ei este una ereditară şi nu electivă. Iniţial, Camera Lorzilor a deţinut o evidentă superioritate faţă de Camera Comunelor datorită poziţiei privilegiate în raporturile cu Coroana, puterea politică a Camerei Lorzilor provenind din compoziţia sa socială: marea aristocraţie engleză şi înalţii prelaţi ai Regatului, legaţi prin interese comune de instituţia regalităţii.

Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Camera Lorzilor a reprezentat centrul real al puterii politice, după care rolul său politic s-a diminuat, devenind simbolic, astfel că, în prezent, puterea politică a parlamentului britanic este concentrată în sânul Camerei Comunelor.

Camera Lorzilor, mai conservatoare prin componenţă şi spirit, şi-a prezervat bine cutumele. Astfel, ea este condusă de un Lord Cancelar, membru al guvernului şi preşedinte al Curţii Supreme de Apel. Dar cutumele sunt prezente şi în ritualul specific desfaşurării şedinţelor şi chiar în vestimentaţia membrilor ei.

Din punctul de vedere al organizării puterilor şi al raporturilor dintre ele, unele dintre vechile cutume constituţionale au fost înlocuite cu altele. Astfel, dacă recrutarea prim miniştrilor se făcea, conform cutumei, din rândul Camerei Lorzilor, iar miniştrii răspundeau în faţa acesteia, astăzi răspunderea miniştilor se angajează numai în faţa Camerei Comunelor, iar premierii sunt recrutaţi dintre deputaţi.

Organism în esenţă de avizare şi consultare, deci fără funcţii legislative propriu-zise, Camera Lorzilor are ca atribuţii specifice funcţiile judiciară şi constituţională. Astfel, Camera Lorzilor are rolul unei Curţi Supreme în materie civilă, penală şi constituţională . De asemenea, Camera Lorzilor serveşte monarhul să-şi facă cunoscută poziţia faţă de programul Guvernului prin mesajul Tronului.

Deşi cu puteri limitate, Camera Lorzilor, simbol al dezvoltării constituţionale a Marii Britanii şi factor decisiv al întăririi încrederii naţiunii engleze în instituţiile sale politice, rămane o constantă a vieţii politice, fiind păstrată nu numai în sistemul de guvernare, ca o institutie politica adânc înrădăcinată, ci şi în conştiinţa publică.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.