Regiunile economice si importanta lor

Regiunile economice si importanta lor
Studiul la scară regională al comportamentului agregatelor macroeconomice îşi propune să găsească răspunsuri la întrebări precum:

Regiunile economice si importanta lor
• Ce factori determină rezultatele activităţii economice şi gradul de ocupare al forţei de muncă intr-o regiune?
• De ce nivelul de trai este mai ridicat în unele regiuni decât in altele?
• Din ce cauză unele regiuni înregistrează ritmuri mai accentuate de creştere economica decât altele?
• Care sunt factorii ce influenţează migraţia interregională?
• De ce persista în unele regiuni rate mai înalte ale şomajului decât în altele?

Regiunile economice si importanta lor
Modul de analiză şi interpretare a acestor probleme derivă din teoriile şi tehnicile elaborate iniţial pentru înţelegerea comportamentului economiei naţionale. O astfel de procedură poate fi considerată acceptabilă deoarece economiile regiunilor se aseamănă in multe privinţe cu economiile naţionale. Cu toate acestea există o serie de diferenţe semnificative între regiuni şi naţiuni diferente ce nu pot fi ignorate:

Regiunile economice si importanta lor
- economiile regionale sunt mult mai deschise decât economiile naţionale în cadrul cărora sunt localizate, comerţul interregional este scutit de taxe şi alte bariere comerciale, toate regiunile unei ţări utilizează aceeaşi moneda;
- forţa de munca şi capitalul au un grad mai mare de mobilitate între regiuni decât între ţări;
- gradul ridicat de interdependenţă între regiunile din cadrul graniţelor unui stat joacă un rol important în analiza regională.

Regiunile economice si importanta lor
Economia regională are ca principală raţiune a existenţei sale, nevoia de a furniza o bază tehnico-metodologică raţională, ştiinţifică pentru strategiile şi politicile regionale adică pentru stabilirea unui ansamblu coerent de obiective şi căi de atenuare a dezechilibrelor regionale în condiţiile dinamicii economico-sociale şi instrumentelor adecvate de îndeplinire a obiectivelor stabilite. Din punct de vedere conceptual, terminologic, unii specialişti asociază politicii regionale, în planul acţiunii noţiunea de “amenajarea teritoriului”. În unele ţări (de exemplu in Franţa) acest termen (amenagement du territoire) a dobândit şi un conţinut economic, in timp ce în alte ţari îi corespund termeni ca: “ramornung” – organizare spaţială în Germania, “physical planning” - planificare naturală în Anglia, “ordinacion del territorio” – organizarea teritoriului în Spania, termeni ce au o conotaţie exclusiv spaţială.

Regiunile economice si importanta lor
Regiunea reprezintă elementul fundamental în ştiinţa regională în general şi în economia regională ca disciplină da bază în cadrul acesteia, în mod particular , în legătură cu care se emit teorii, se pun la punct metode şi tehnici de investigare, se definesc obiective şi măsuri, instrumente pentru îndeplinirea lor etc. Cei trei tei termeni fundamentali cu care operează analiza regională sunt:

- aria: termenul generic pentru orice parte a spaţiului bidimensional, fiind util în analiza economico-socială spaţială (exemplu: spaţiul geografic în care producţia unui anumit producător este vândută);
- zona: suprafaţă cu caracteristici diferite în raport cu spaţiul înconjurător (zona administrativă şi de afaceri dintr-un oraş);
- regiune: este un termen mult mai precis, implicând o suprafaţă în spaţiul economic naţional suficient de cuprinzătoare structural pentru a funcţiona independent deşi, în realitate, ea are strânse legături cu restul economiei.

Delimitarea regiunilor nu este deloc o sarcină uşoară, oricare ar fi criteriul utilizat: economic, administrativ, geografic, cultural, istoric etc., nu există metodologii întru-totul satisfăcătoare, compromisul fiind inevitabil. Metoda clasica de conceptualizare a regiunilor distinge trei tipuri:

1. Regiuni omogene prin prisma unor caracteristici unificatoare a unor criterii cheie, cum ar fi:
- criteriul economic (ex.: venit/locuitor, sector industrial dominant comun, rate ale şomajului relativ uniforme etc.);
- criteriul geografic (topologie sau climat similar, o resursă naturală comună);
- criteriul social-politic (o anumită “identitate” regională, o dezvoltare istorică comună).

2. Regiuni nodale (polarizate) când interesul pentru uniformitate este minim iar coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al relaţiilor, interdependenţelor polarizate de obicei către un anumit domeniu (nod).

3. Regiuni pentru planificare (programare) unde unitatea derivă dintr-un anumit cadru instituţional-administrativ şi din aplicarea unor politici şi programe specifice de dezvoltare regională. În cazul în care se urmăreşte stabilirea unui sistem clar de competenţe pe plan administrativ-instituţional, când se are in vedere dezagregarea programelor economice naţionale în programe la nivel regional, un criteriu foarte important este cel al vecinătăţii, care presupune ca regiunile sistemului naţional să acopere întreaga suprafaţă a tării, fără a exista suprapuneri.

Pe lângă grupările bazate pe structura administrativ-teritorială s-au cristalizat şi anumite grupări tipologice menite să reducă, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-socială, la câteva categorii mari mozaicul de regiuni ce compun teritoriul naţional. Utilitatea lor este evidenţiată de rolul pe care îl au în fundamentarea politicilor regionale adecvate acestor categorii reprezentative ale regiunii. Experienţa internaţională a dus la conturarea de grupări tipologice cu grade diferite de detaliere. Totuşi în cadrul lor se poate distinge existenţa câtorva categorii de regiuni a căror probleme se situează in centrul atenţiei politicilor regionale din diferite ţări:

• Regiuni agricole aflate în dificultate au, in general, o poziţie periferică in raport cu o regiune centrală, ocupă o suprafaţă relativ întinsă dar populaţia lor este mai puţin numeroasă sau este dispersată. Lor li se pot adăuga regiunile izolate (ex.: unele regiuni montane) ce nu dispun de o infrastructura corespunzătore. Rămânerea în urmă a acestor regiuni poate fi exemplificată prin lipsa de resurse, prin condiţii mai puţin propice dezvoltării comparativ cu alte regiuni. Nivelul venitului pe locuitor este scăzut gradul de subocupare şi rata şomajului ridicate, surse de venituri fiscale sărace, productivitatea muncii redusă. Adesea populaţia migrează mai întâi de la sate spre marile centre urbane, înainte de a părăsi regiunea însăşi. Problemele de ajustare structurală ale acestor regiuni sunt, uneori, într-o puternică dependenţă de sectorul primar, ceea ce le diminuează supleţea in adaptare, in timp ce producţia lor principală se caracterizează printr-o slabă elasticitate in raport cu veniturile.

• Regiunile industriale aflate in declin sau “abandonate” sunt caracterizate prin scăderea ratei de activitate, creştere lentă a veniturilor pe locuitor, emigraţie ridicată, simptome evidente ale dificultăţilor cu care se confruntă aceste regiuni. În cadrul lor se constată frecvent existenţa unor infrastructuri şi a unei populaţii active îmbătrânite, cu un grad de poluare ce poate descuraja noile investiţii, un climat social nesatisfăcător. Cauzele se pot regăsi in efectul de “situare” (unele sectoare tind să se degradeze mai mult în anumite regiuni decât in altele rezultând un deficit global), efectul “structural” (întreprinderile dintr-o regiune sunt specializate în sectoare “în pierdere de viteză” în raport cu rezultatele înregistrate pe plan naţional), efectul invers avantajului comparativ (principalele sectoare de activitate dintr-o regiune sunt acelea care obţin rezultate mediocre in raport cu celelalte regiuni, ceea ce conduce la înregistrarea unui maxim al dezavantajului comparativ).

• Regiunile care suportă “presiunea” unei creşteri rapide sunt cele în care resursele cunosc o exploatare foarte intensă, în aceeaşi manieră ca şi infrastructurile (reţele de transport, locuinţe), in acelaşi timp cererea de forţa de muncă este excesivă. Cu toate că situaţia ocupării, veniturilor sau impozitelor este favorabilă apare o disfuncţionalitate socială, care se traduce prin lungimea excesivă a traseului locuinţa - loc de munca, poluare sonoră etc. În aceste regiuni creşterea economică antrenează randamente descrescătoare şi, in final, costurile marginale devin superioare avantajelor marginale.