Relatia teologie-stiinta

Religia a trezit in sufletul omului puterile gandirii, simtirii si vointei, a cultivat germenii vietii spirituale si a impus cele mai grave preocupari asupra rostului si destinului lumii si al oamenilor, fara de care nu s-ar fi nascut nici stiinta, nici arta, nici filosofia, nici progresul. Religia e matricea in care s-a zamislit cultura, faclia vietii din care s-au aprins toate luminitele valorilor morale si culturale. Din religie s-au nascut asezamintele si organizatiile sociale care au contribuit efectiv la civilizarea, emanciparea si ameliorarea omului.

Stiinta, ca sistem distinctiv al vietii sociale, s-a instituit relativ tarziu in istoria devenirii umane. Se poate vorbi, desigur, de stiinte incepand cu antichitatea, dar nu de sistemul stiintei, care este produsul epocii moderne. Constituita ca sistem sau manifestata sub forma disciplinelor care s-au nascut incepand cu antichitatea si au evoluat cumva pe carari singuratice pentru a se intalni numai sporadic in personalitatea unor genii, stiinta este un produs social, cu radacini adanci in sistemul vietii materiale, ce se instituie ca expresie superioara a unui atribut imanent fiintei umane: cunoasterea.

Contradictia dintre stiinta si religie nu se reduce la aspectul pus in evidenta de dimensiunea timpului conform caruia ideile religioase au fost elaborate in cea mai mare masura in perioada copilariei neamului omenesc, pe cand adevarurile stiintifice sunt rodul maturizarii si maturitatii sale.Conflictul, cum spune Florin Georgescu, reprezinta forma dezvoltata a contradictiei de principiu dintre cunoastere si falsa cunoastere. Totusi, intre religie si stiinta nu exista o contradictie, un conflict, ci mai degraba sunt doua moduri ale aceleasi realitati. De fapt, inainte de Revolutia Franceza, in cultura europeana, nici nu se punea problema unei separatii intre stiinta si religie.