Relatii publice si protocol

Trimis la data: 2010-05-13
Materia: Administratie
Nivel: Facultate
Pagini: 8
Nota: 8.26 / 10
Downloads: 0
Autor: Adina Barbu
Dimensiune: 19kb
Voturi: 2
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
1. Modelul publicitate
Acest model este caracterizat de o comunicare unidirectionala, dinspre organizatie catre public, in care adevarul nu este calitatea esentiala a informatiei transmise. Scopul comunicarii este unul propagandistic, de promovare a credintelor organizatiilor, iar strategiile de comunicare folosite nu se incadreaza intr-o matrice fundamentata teoretic. Modelul apare in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fiind specific actiunilor de comunicare desfasurate in perioada 1850-1899 de P. T. Barnum, considerat, de altfel, promotor al modelului. Desi se afla de departe in opozitie cu oricare dintre definitiile relatiilor publice, Grunig si Hunt apreciaza ca acest model este inca practicat de 15% dintre organizatiile de astazi.
2. Modelul informarii publice
Ideea centrala a acestui model, care a fost initiat la inceputul secolului XX de Ivy Lee, este aceea de a transmite publicului cat mai multe informatii despre organizatie. Comunicarea ramane unidirectionala, nefundamentata teoretic, dar utilizeaza informatie reala si cat se poate de completa.

Observam aici prima schimbare in filosofia relatiilor publice: nu mai este vorba despre a castiga publicul cu orice pret, chiar si cu pretul minciunii, ci vorbim despre o politica de transparenta, in care adevarul este elementul care leaga publicul de organizatie. Desi acest model a aparut si s-a dezvoltat in primele doua decenii ale secolului XX, se estimeaza ca el este intalnit si astazi in aproximativ 50% dintre organizatii.

3. Modelul relatiilor publice bidirectionale si asimetrice
Acest model aduce a doua schimbare de continut a relatiilor publice: se renunta la sistemul comunicarii unidirectionale, pentru a fi inlocuit cu un sistem bidirectional, in care feedback-ul joaca un rol important in procesul de autoreglare. Pasul insa este incomplet. Prin inregistrarea feed-back-ului, organizatia este interesata numai de acele elemente care pot ajuta emitatorul in atingerea obiectivelor sale.

Prin urmare, cele doua fluxuri nu sunt simetrice, organizatia fiind cea care controleaza comunicarea. Modelul, al carui promotor este Edward L. Bernays, apare in anii a�C20 ai secolului trecut, perioada in care, in disciplinele comunicarii, se intensifica studiile asupra persuasiunii si opiniei publice, respectiv incepe sa se constientizeze importanta feed-back-ului. Astazi, 20% dintre organizatii practica acest tip de relatii publice.

4. Modelul relatiilor publice bidirectionale si simetrice
Acest model poate fi considerat ultima frontiera in evolutia relatiilor publice. Noutatea consta in faptul ca feed-back-ul este nu numai un instrument prin care se studiaza posibilitatile de a atinge obiectivele organizatiei, ci si o modalitate de a identifica acele nevoi ale publicului care pot fi acoperite prin politicile practicate de organizatie.

Interesul publicului conteaza in egala masura pentru organizatie ca si propriul interes, iar relatiile publice sunt performante numai daca mediaza intre cele doua interese, astfel incat ele sa atinga punctul de echilibru. Comunicarea poate fi initiata de organizatie sau public si nu se mai poate vorbi de un control strict al uneia din parti, ceea ce justifica bidirectionalitatea si simetria modelului.

Intre organizatie si public se stabileste un parteneriat de lunga durata, in care fiecare isi asuma anumite responsabilitati. Autorii estimeaza ca 15% dintre organizatii, in special cele care constientizeaza functia sociala pe care o au de indeplinit, practica astazi acest gen de relatii publice. Modelul a fost initiat de Edward L. Bernays si alti profesionisti ai relatiilor publice care, in anii a�C60, au fost preocupati de redimensionarea domeniului prin asezarea lui pe fundamente etice si deontologice.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.