Relatii sintactice

Absenţa termenului dependent anulează relaţia de dependenţă, dar nu dezorganizează enunţul privit ca unitate sintactică (compară: Văd o floare frumoasă./ Văd o floare.; Vine la Bucureşti./ Vine.). În cazul anumitor verbe, complinirile sunt obligatorii: Locuieşte la Bucureşti./* Locuieşte.; Ei angajează colaboratori./ * Ei angajează.

Termenul regent dintr-o relaţie de dependenţă reprezintă termenul principal, care impune de regulă termenului subordonat anumite particularităţi de construcţie. În funcţie de statutul morfologic al termenului regent, aceste particularităţi de construcţie (restricţii gramaticale) diferă; astfel, verbul, adjectivul şi adverbul impun termenului subordonat apariţia unei forme cazuale (O strigă., Îi comunică., obiect util oamenilor, asemenea copilului); substantivul impune termenului subordonat adjectiv anumite forme de gen, număr şi caz (unei fete frumoase) etc.

Tipuri de relaţie de dependenţă
Relaţia de dependenţă se realizează ca relaţie de dependenţă bilaterală şi de dependenţă unilaterală.
Dependenţa unilaterală se manifestă în structuri binare şi ternare.
Relaţia de dependenţă bilaterală sau de interdependenţă reprezintă o formă specială de dependenţă între doi termeni care se presupun reciproc. Acest tip de relaţie se stabileşte între subiectul şi predicatul unei propoziţii şi formează nucleul unui enunţ structurat.

Fiecare dintre termeni impune celuilalt anumite restricţii referitoare la categoriile gramaticale, în sensul că predicatul impune subiectului nominativul, iar subiectul impune predicatului numărul şi persoana: Studentul citeşte.; Caii aleargă.;Tu pleci.; Ei vin. etc.

Enunţul minim presupune de obicei un subiect şi un predicat. Relaţia de dependenţă unilaterală asociază doi termeni: unul care nu poate fi omis (regentul) şi unul care poate fi omis fără să se dezorganizeze comunicarea (adjunctul).

Relaţia de dependenţă presupune prototipic un regent unic (casă mare, Vine repede.). Relaţia de dependenţă se poate manifesta şi în structuri cu doi regenţi în cazul numelui predicativ (Casa este mare.), de pildă. Tot trei termeni sunt implicaţi în construcţiile cu complement secundar, a căuri realizare presupune coocurenţa cu un complement direct (Îl învaţă poezia/ să scrie.).

Acest tip de relaţie este prezent şi în unele construcţii ternare rezultate prin reorganizare sintactică (vezi construcţii cu predicativ suplimentar, circumstanţialul opoziţional, circumstanţialul cumulativ, circumstanţialul sociativ, circumstanţialul de excepţie).

La nivelul frazei, dependenţa unilaterală se stabileşte între un cuvânt din propoziţia regentă şi propoziţia dependentă (atributivă: Cartea care este interesantă se vinde repede.; completivă directă: El a promis că o să vină.; completivă prepoziţională: Sunt convins că aşa e bine.).