Religiozitatea Mioritei

Religiozitatea Mioritei
E evident faptul ca inainte vreme oamenii de pe aceste meleaguri simteau altfel mersul lumii; mai firesc, mai natural. Intelegeau fenomenele si legile naturii in succesiunea lor fireasca. Nu se impotriveau, ci se armonizau cu ele, se supuneau lor, sesizând ca viata lor e mai tihnita si mai ferita de neprevazut. Rostul lumii se intemeia, printre altele, pe o invariabila lege a ciclicitatii: succesiunea zi-noapte, succesiunea anotimpurilor, a rotatiilor constelatiilor solare, a nasterii si mortii, a tineretii si batrânetii, a generatiilor. De acea era usor sa gândesti in viitor, sa prevezi anumite lucruri si fenomene ce aveau sa se intâmple. O filosofie populara simpla si naturala, lipsita de dogme si doctrine, dar din care nu lipsea “ideea de lege suprafireasca, adica lege divina.”

Religiozitatea Mioritei
Privit din acest unghi, episodul testamentar din Miorita ne dezarmeaza: Pastorul prefigureaza, stie, cunoaste ce avea sa se intâmple cu el, cu trupul si sufletul sau, de indata ce va muri. Nici una din celebrele lui “dispozitii” nu sunt solicitari gratuite. Etnografia pastorala de pe un anumit etaj cultural le revendica fara exceptie (fapt demonstrabil). In viata fiind, el isi descrie cu lux de amanunte postexistenta.
Ar fi nimerit sa corelam acest aspect cu achizitiile valoroase ale lui M. Eliade care descriu acelasi strat mental al oamenilor din societatea traditionala.

Religiozitatea Mioritei
Intre cele trei momente ale tainei initierii, nasterea, moartea si regenerarea (re-nasterea) persista credinta ca nu exista nici o ruptura. La vârsta pubertatii, adolescentii erau supusi unor probe care culminau cu “moartea initiatica” si renasterea. Aceste repetitii generale ale mortii fizice “au intot¬deauna o valenta cosmogonica”. Repetarea cosmogoniei, a nasterii, a mortii si a regenerarii, dau certitudinea lucrurilor bine facute si a firescului.

Religiozitatea Mioritei
O liturghie profana, autohtona. Asa cum stim din izvoarele scrise, legile naturii erau comune tuturor popoarelor trace ce vietuiau in intreg spatiul sud-est european. Politeismul greco-latin propagat de ar¬mata romana a razletit vechea religie. Al treilea strat de credinte religioase, monoteismul crestin, incepea deja sa inmu¬gu¬reasca. Si inainte ca noul cler sa institutionalizeze religia importata din Orientul Mijlociu, in acelasi spatiu sud-est european functiona un crestinism de factura cosmica. Acesta nu era alt¬ceva decât o simbioza dintre credintele religioase autohtone, cosmice prin exce¬lenta, si dog¬mele noii religii. Convietuirea a fost posibila din pricina unei perfecte com¬patibilitati.

Religiozitatea Mioritei
Cele mai pertinente teorii sustin ca acesta ar fi momentul prielnic zamislirii Mioritei. Re¬li¬giozitatea ei, de factura precrestina, e evidenta. Sentimentul evlavios care insoteste interpretarea baladei ne intareste aceasta convingere: “Desi e vorba de moarte, Miorita ne aduce liniste, pacea sfânta” (Savu Constantin, 69 de ani in 1944, Balteni-Peris-Ilfov); “Seara, dupa ce spun rugaciunea, spun si Miorita” (Tataru Sultana, 85 de ani in 1978, Gemenea, Dâmbovita); “Ciobanul a fost linistit; stia ca se duce cu nunta si cu toate ale lui, ca si cum ar trai.

Religiozitatea Mioritei
De dor, ciobanul a inviat. Dorul este izvorul de viata” (Raileanu Dochia, 18 ani in 1939, Izvoare-Floresti, Basarabia); “Daca mortul nu are pe nimeni se cânta Miorita din buciumi, ca sa auda izvoarele, muntii si sa-l jeleasca” (Bânca Elisabeta, 45 de ani in 1939, Topolog- Tucea); “Cunosc si Miorita auzita de la ciobani. O cânt si la nunta, la sezatori, la zile mari”(Cociug Ion, 55 ani in 1939, Ostrov- Tulcea). (Miorita la daco-români si aromâni, Editura Minerva, Bucuresti, 1992.)