Rembrandt Van Rijn

Rembrandt Van Rijn - A trăit în epoca ce s-a numit vârsta de aur olandeză, timp în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost "singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis" (Élie Faure). Din operele lui Rembrand Lecţia de anatomie a doctorului Tulp

Tabloul Lecţia de anatomie, pictat în 1632, l-a făcut celebru pe Rembrandt. Lucrarea este o operă care se încadrează în genul pictural de grup tradiţional (în cazul de faţă este vorba de breasla chirurgilor). Rembrandt, însă, nu numai că nu respectă regulile unor asemenea compoziţii, dar le şi perfecţionează în chip strălucit. Pentru a prezenta prelegerea doctorului Tulp, care execută disecţia unui cadavru, artistul se comportă ca un regizor. Alege o construcţie tip piramidă, care înviorează scena prezentată, dându-i o tentă teatrală. După mai bine de două decenii, artistul înregistrează un nou succes, de data aceasta cu tabloul intitulat Lecţia de anatomie a lui Johan Deyman.

Ospăţul lui Baltazar
În tabloul Ospăţul lui Baltazar (ca.1635), Rembrandt înfăţişează spaima lui Nabucodonosor în clipa în care mâna lui Dumnezeu lasă următorul mesaj în ebraică: mane, tekel,fares ("numărat, cântărit, împărţit"), ceea ce el nu înţelege, simţindu-i însă sensu tragic (regatul său va fi divizat mai târziu între mezi şi perşi). Acest episod din cartea profetului Daniel se desfăşoară în timpul unui ospăţ al lui Baltazar. Oaspeţii beau din cupele de aur jefuite din templul de la Ierusalim. Spaima de pe chipul comesenilor este evidentă la femeia şi la bărbatul din partea stângă a tabloului..

Autoportretele din tinerete ale lui Rembrandt

Rembrandt a pictat foarte multe autoportrete: în total sunt peste 50 de tablouri şi încă mai multe desene şi gravuri. Pe primul dintre acestea l-a pictat în 1625, când nu împlinise încă douăzeci de ani, şi continuă această tradiţie în tot cursul vieţii, până la moarte. Cercetând autoportretele lui Rembrandt, putem fi martorii evoluţiei sale artistice. Materialul pictural, neted la început, se îngroaşă mai târziu, factura devine tot mai bogată. În seria sa de autoportrete, Rembrandt dovedeşte neîncetat că e pictor şi că trăieşte numai prin pictură.