Renasterea Manastiriii Noul-Neamt

Trimis la data: 2006-11-12
Materia: Religie
Nivel: Liceu
Pagini: 24
Nota: 7.76 / 10
Downloads: 16
Autor: Andrada Ene
Dimensiune: 28kb
Voturi: 83
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Într-una din dimineţile superbe de început de toamnă, un grup de elevi de la şcoala-internat nr. 2 şi copiii ce frecventează Centrul Social „Sf. Dimitrie” s-au adunat în faţa bisericii cu acelaşi nume, unde îi aştepta părintele-diacon Andrei, care avea să ne însoţească în pelerinajul la Mănăstirea Noul-Neamţ din Chiţcani.
Era pentru prima oară când mergeam la marea lavră din Basarabia, despre care citisem şi auzisem atâtea. Cu atât mai explicabile erau emoţiile.
Ajunşi în faţa mănăstirii, mi-am amintit de versurile marelui nostru poet, părintele Alexie Mateevici, care în poezia „Noul-Neamţ” descrie mănăstirea pe care a vizitat-o în vremea când „se coace poama”.

La început este amintită „clopotniţa înaltă” care domneşte împrejurimile tihnitei mănăstiri. Într-adevăr, clopotniţa este cea care îţi apare de departe, căci este impunătoare.

Suntem întâmpinaţi cu multă dragoste de către ghidul nostru,ierodiaconul Alexie, blândeţea căruia îţi pătrunde inima şi îţi topeşte toate neliniştile, gândurile deşarte. Sfinţia sa ne explică, într-o dulce vorbă românească, ce este viaţa monahală şi cine se poate face călugăr. Apoi aflăm date din istoricul mănăstirii, care îşi trage numele de la vechea lavră a Moldovei – Mănăstirea Neamţ din Carpaţi.

Smeritul nostru ghid ne conduce în biserica de vară, unde se află copia vestitei icoane făcătoare de minuni de la Noul-Neamţ (originalul se află la Mănăstirea Căldăruşanu, România). Tot aici se află racla cu sfinte moaşte, cu o părticică din lemnul Sfintei Cruci, donată de patriarhul Ierusalimului.

Suntem în Muzeul mănăstirii, care în cele două camere păstrează icoane cu sfinţi, candele vechi, pietre din catacombele romane, din Munţii Sinai, simboluri creştine, veşminte preoţeşti, cărţi de cult din secolele trecute, fotografii. Până în anul 2001, în cadrul mănăstirii a funcţionat un seminar teologic, care, din păcate, a fost închis.

La despărţire, părintele Alexie ne-a îndemnat să povestim şi altora despre cele văzute, auzite, dar mai ales trăite, la mănăstire; să vieţuim în rugăciune şi fapte bune. Înainte de plecare, egumenul mănăstirii, părintele Paisie, ne-a binecuvântat şi ne-a invitat la o agapă frăţească în trapeză, unde am gustat din bucatele gătite de fraţii cu ascultare la bucătărie, rostind rugăciunea înainte de masă şi mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru bunătăţile ce nu le-a dat.

Am părăsit blânda Mănăstire Noul-Neamţ mişcaţi de istoria ei zbuciumată. Dragostea, smerenia şi bunătatea părintelui Alexie ne fac să ne dorim din suflet o revenire în inima ortodoxiei basarabene, dar şi o cunoaştere mai amplă a istoriei lavrei Nou-Nemţene. Această dorinţă, urmată de căutări şi un studiu, s-a materializat în modesta lucrare ce o propunem atenţiei Dumneavoastră.

Fiecare dintre noi a auzit cuvântul mănăstire. Este o instituţie religioasă cuprinzând una sau mai multe biserici, înconjurate de corpuri de chilii, unde trăiesc, potrivit unor reguli de viaţă austere şi izolaţi de lume, călugări (monahi) şi călugăriţe (monahii). Dumnezeu a împânzit întregul Pământ cu mănăstiri şi schituri şi nu doar în spaţiul ortodox, ci şi în cel romano-catolic şi greco-catolic.

Mănăstirea nu reprezintă doar nişte ziduri şi cărămizi. Acesta este un loc tainic, un loc de alinare a sufletului, un loc de contemplaţie şi rugăciune, un loc mistic atât pentru vieţuitori, cât şi pentru vizitatori. Cu toţii ştim ce importanţă a avut şi are în continuare biserica în viaţa societăţii. Anume această instituţie a reuşit pe parcursul veacurilor să marcheze mentalitatea oamenilor. De aceea am şi ales să abordez tema renaşterii unei instituţii bisericeşti.

Poate apare fireasca întrebare – de ce anume Mănăstirea Noul-Neamţ, şi nu Mănăstirea Căpriana sau Saharna, sau orice alt locaş sfânt din ţară? Răspunsul e simplu – Mănăstirea de la Chiţcani este cea mai mare de pe teritoriul Republicii Moldova, are cea mai numeroasă obşte monahală şi este singura mănăstire care aminteşte de trecutul istoric şi care se află pe teritoriul ocupat de separatişti, ceea ce face destul de dificilă vizitarea ei, dar care nu-i poate opri, totuşi pe pelerini să-şi dorească să o revadă.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.