Revolutia franceza

Revolutia franceza - În 1789 Franţa era cea mai puternică ţară din Europa. Această poziţie o ocupa deja de 150 de ani, datorită pământului ei fertil, numărului mare al populaţiei şi resurselor naturale bogate. Industria şi comerţul au cunoscutz o creştere rapidă în secolul al XVIII-lea. S-a format o burghezime puternică şi au înflorit artele şi ştiinţele.Revolutia franceza

Revolutia franceza - Dar dezvoltarea şi bunăstarea franceză avea la bază un fond nesigur. Societatea franceză era din multe puncte de vedere feudală. Dezvoltarea economică era încetinită de multitudinea obiceiurilor regionale, legi şi restricţii. Privilegiile feudale şi-au pus amprenta pe viaţa rurală. De exemplu, ţăranii erau obligaţi să macine cereale în moara moşierului, bineînţeles la preţul stabilit de acesta, sau erau obligaţi să lucreze pe gratis la întreţinerea drumurilor locale. Revolutia franceza

Nobilimea se comporta ca o castă distinctă şi superioară – ea domina toate domeniile sociale şi politice. Scutirea sa de impozite a intensificat ura faţă de ea, deoarece povara plăţilor apăsa doar pe umerii burghezimii şi a oamenilor de rând. Nu se putea aştepta mult de la Guvern sau de la sistemul legal, deoarece multe funcţii erau cumpărate de cei cu bani şi, din acest moment postul lor era o sursă de venit sigur.

Abuzurile funcţionarilor au devenit cunoscute publicului larg prin scrierile lui Voltaire şi Diderot – scriitori din secolul al XVIII-lea, reprezentanţi ai iluminiştilor. Obiectivul principal al acestor autori era demascarea acestor nedreptăţi sociale, operele lor conştientizând în mulţi oameni cu judecată necesitatea unor schimbări.

Falimentul statului

Atmosfera a devenit explozivă mai ales în anii în care, datorită vremii nefavorabile sau a problemelor de valorificare, ţărănimea şi muncitorii oraşelor erau ameninţaţi de foamete. Acest lucru s-a întamplat şi în anii 1788 – 1789, dar aceasta încă nu era destul pentru izbucnirea revoluţiei. Impulsul decisiv l-a dat falimentul statului. Cheltuielile curţii, care era cea mai somptuoasă din Europa, se ridicau la cifre astronomice. Pe lângă aceasta, regii francezi ţineau o armată uriaşă, cu flota mare şi purtau adesea războaie de cucerire scumpe.

Toate acestea au apuizat rezervele statului, mail ales fiindcă majoritatea oamenilor bogaţi nu plăteau impozite. Datoriile curţii s-a acumulat de-a lungul anilor şi situaţia a devenit critică sub domnia lui Ludovic al XVI-lea (1774 – 1793). O serie întreagă de miniştri talentaţi au încercat să facă reforme în sistemul monetar, dar nobilimea i-a împiedicat de fiecare dată. Într-un război nou, Franşa a ajutat coloniştii americani împotriva Marii Britanii, victoria constând foarte mult coroană.

După ce şedinţele nobilimii au refuzat din nou reforma în sistemul fiscal, Ludovic al XVI-lea, într-un mod total neobişnuit, a convocat adunarea Stărilor Generale. Stările Generale nu mai fuseseră convocate din 1614. În Franţa, aceasta era insituţia guvernamentală cea mai apropiată de Parlament. Structura ei pe trei straturi indică clar originea ei din Evul Mediu. Primele două clase erau nobilimea şi clerul, iar a treia includea atât comercianţi şi avocaţi, precum şi ţărani, muncitori şi săraci.