Riscul de creditare

Riscul de creditare - Pe de altă parte, orice bancă îşi asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite şi, în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii debitori nu îşi onorează obligaţiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operaţiile de creditare sunt organizate şi gestionate cu profesionalism.

Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcţie a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauză a falimentelor bancare. După cum se arată într-un raport al Oficiului Controlului Monedei din SUA referitor la cauzele principale ale falimentelor bancare din această ţară în anii ’80, între acestea se înscriu:

-neatenţia în formularea normelor de creditare;
-prezenţa unor condiţii de creditare prea generoase, cuplată cu lipsa unor normative clare;
-nerespectarea normelor interne de creditare de către personalul băncii;
-concentrarea riscantă a creditelor pe anumite piese;
-slabul control exercitat asupra personalului (inspectorilor);
-creşterea excesivă a valorii portofoliului de credite, peste posibilităţile rezonabile ale băncii de a acoperi riscurile;
-sisteme defectuoase sau inexistente de detectare a creditelor cu probleme;
-necunoaşterea fluxurilor de trezorerie a clienţilor;
-creditarea preferenţială (sub condiţiile de piaţă).

Pentru a depăşi deficienţele sistemice şi procedurale de acest gen, care duc la creşterea pierderilor la portofoliul de credit, băncile trebuie să conceapă şi să implementeze politici de creditare performante şi să angajeze/pregătească un personal de un profesionalism ireproşabil, care să înţeleagă şi să respecte disciplina acestor norme. Pentru aceasta este necesar să existe un feed-back permanent prin care conducerea băncii să fie informată despre eficacitatea procesului de control al calităţii creditelor, astfel încât cele cu probleme să fie detectate şi corectate (în limita posibilităţilor ) din timp.

Politica de creditare
Pentru ca o politică bancară de creditare să se dovedească şi utilă, nu doar un exerciţiu academic, ea trebuie să indeplinească condiţii de formulare corectă şi conţinut complet.

Formularea politicii de creditare
O politică de creditare poate fi apreciată ca fiind corectă dacă în elaborarea ei s-a acordat prioritate atingerii următoarelor obiective:
-selecţia unor credite sigure şi cu o probabilitate maximă de rambursare;
-selecţia unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;
-încurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pieţelor pe care opereză banca. Politicile de creditare variază în timp şi în funcţie de ciclul economic. Ele trebuie să fie actualizate şi să devină adaptabile la modificările mediului concurenţial şi economic.

Riscul individual de creditare
Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. Din această perspectivă, ( a fluxului de încasări), orice credit comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze deloc sau parţial. Acest risc mai este numit şi risc de insolvabilitate a debitorului; el este esenţial în activitatea bancară deoarece principala funcţie a unei bănci o reprezintă acordarea de credite. Aprecierea justă a riscului de credit este,deci, de o importanţă majoră pentru bancă. Pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.

În această fază comportamentul unei bănci poate fi astfel prezentat: un credit nu se acordă decât dacă se poate estima dacă probabilitatea de rambursare o depăşeşte pe cea a nerambursării. Aprecierea acestei capacităţi de rambursare se poate face, dar are la bază proceduri diferite, în funcţie de debitor: agent economic, persoană privată, stat.