Roma antica - Grecia antica

Roma antica - Grecia antica:In secolul VIII, statele de pe cele 7 coline, reunite intr-o federatie, Septimontium, sub stapanire etrusca, formeaza o cetate cu numele de Roma, condusa de 7 regi legendari (Romulus, Numai Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius Tullius, Tarquinius Superbus).

21 aprilie 753 i.e.n, corespunzator anului 1 ab Urbe condica, este socotita data intemeierii cetatii de catre Romulus. In momentul despartirii triburilor trace de cele celtice, italicii veniti de la Dunarea Centrala au trecut Alpii si s-au stabilit in Latium, constituind, in secolul VI, impreuna cu localnicii, Liga Latina. Roma se va organiza sub autoritatea unui rege ajutat de Senat si de Adunarea Poporului, ce reuneau patricienii – membrilor ai marilor familii de aristocrati.

Perioada regilor consolideaza Roma, pana cand domnia lui Tarquinius Superbus nemultumeste populatia, care il alunga in 509 i.e.n, cand ia nastere republica. Incep lupte intre patricieni si plebei, ceea ce slabeste puterea republicii, angajata mai tarziu, in perioada 509-338 in conflicte cu Liga Latina, pe care o infrange, impunandu-i in 493 i.e.n un tratat de alianta, foedus Cassianum, prin care se stabileste pacea. Curand, insa, Roma isi impune hegemonia asupra Latiumului. Dominatia asupra acestei prime provincii a sporit resursele orasului-capitala.

Expansiunea italica din secolele II si I i.e.n a creat numeroase si dificile probleme sociale si politice. Sistemul hegemoniei federative devenea insuficient. Cu timpul, proprietatile agricole taranesti au intrat in mana marilor latifundiari, iar redistribuirea lor cerea o reforma agrara radicala, pentru infaptuirea careia au luptat Gracchi.

Pe de alta parte, „asociatii italci” pretindeau cetatenia si egalitatea in drepturi cu romanii. In urma rascoalei din anii 91-89 i.e.n., Roma a trebuit sa acorde cetatenie romana aproape tuturor locuitorilor Peninsulei. Cu acest prilej s-a unificat si regimul municipiilor. Spre sfarsitul republicii nu mai existau, practic, diferente intre cetatenii Romei si cei ai Italiei, desi persista inca o mare deosebire intre Italia si provincii.

Politica urmata de imparati de acordare a unor concesiuni oraselor, municipiilor si coloniilor, de impunere a dreptului italic sau roman si de introducerea a unui regim administrativ fiscal generalizat, a ridicat treptat provinciile la nivelul Peninsulei Italice.

Augustus a cautat sa mentina hegemonia Romei si a Italiei asupra Imperiului, impunand modelul Romei si bazandu-se pe senat si pe armata. In schimb, Hadrian a adoptat o politica diferita favorizandu-i pe greci si pe orientali.

Caracalla va ramane in istorie in deosebi prin Constitutio Antoniniana din anul 212, prin care acorda cetatenie tuturor oamenilor liberi din imperiu, cu putine exceptii. Participarea la guvernare era egala pentru toti si nu se mai faceau deosebiri intre Italia si provincii.

Printr-o ampla reforma, Diocletian a impartit Italia in 12 districte (sau provincii) care aveau in frunte un guvernator numit corrector. Desi, in mod oficial, Italia era considerata o dioceza, in practica existau doua: diocesis Italianca, care cuprindea teritoriul de la nord de Apenini, cele doua Raetii si Alpes cottiae.

Sudul Italiei si insulele formau diocesis Suburbicaria. Deoarece diocezele erau guvernate de un vicar, a existat un vicarius Italiae si un vicarius praefectorum in urbe Roma.