Romanul obiectiv modern - Ion de Liviu Rebreanu

Ca orice roman de tip obiectiv, cartea lui Liviu Rebreanu este un roman de creatie, autorul incercand sa construiasca in paginile romanului un univers autonom, care lasa impresia unei totalitati perfect coerente. Destinele individuale se resorb la Rebreanu intr-un destin colectiv, cel al romanilor din Transilvania aflata sub dominatia austro-ungara, idee sugerata de imaginea drumului spre Pripas, care se desprinde din soseaua nationala pentru a o regasi apoi la un moment dat.

Episodul sfintirii bisericii, din finalul romanului, care se face cu averea lui Ion, ajunsa in posesia preotului Belciug, evoca simbolic idealul national al romanilor transilvaneni, la care participa toti membrii colectivitatii, fiind determinati de el ca de o adevarata fatalitate. Modul in care concepe Rebreanu raportul dintre individual si colectiv, uman si cosmic, ii confera cartii o dimensiune epopeica, care vizeaza intodeauna totalitatea.

Tocmai acest efort spre totalizare impune constructia actiunii pe mai multe planuri, ceea ce face din Ion o fresca (operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor şi a moravurilor unei epoci ) a satului ardelenesc cu categoriile sale umane specifice : taranii, mica intelectualitate romaneasca sau cosmopolita cum ar fi familia Lang, comerciantii rurali amenintati de concurenta marelui capital, cum ar fi carciumarul Avrum, reprezentantii autoritatilor austro-ungare.

Rebreanu nu mai priveste taranimea ca pe un grup omogen, ci ca pe o colectivitate stratificata din cauza diferentelor de avere. In universul rural, averea consista in posesia unei suprafete cat mai mari de pamant, iar lipsa acestuia condamna nu doar la saracie, ci si la marginalizare, omul definindu-se, in spiritul unei mentalitati extrem de pragmatic, nu prin calitatile, ci prin bunurile pe care le poseda.

Prin urmare, aspiratia de a detine cat mai mult pamant este trasatura comuna a tranilor lui Rebreanu. Victima nu doar a saraciei, ci si a unei mentalitati ce-i omologheaza pe indivizi in functie de bunurile de care dispun, protagonistul romanului, Ion al Glanetasului, incearca sa-si depaseasca conditia economica, uzand de calitatile lui native, inteligenta, vointa puternica, tenacitatea, dar dovedind si o totala lipsa de scrupule.

Spre deosebire de alti tarani din paginile romanului, care nu se remarca prin calitati sau defecte iesite din comun, Ion este o prezenta de exceptie, un personaj de avengura, construit in dimensiuni monumentale, o intruchipare, in spirit clasic, a taranului etern, cu foamea lui de pamant. Prin statutul sau social, Ion al Glanetasului este un om obisnuit: tanar harnic, dar sarac, din satul ardelenesc Pripas ,acesta ar fi putut trai asemenea altor tarani, daca n-ar fi devenit o victima a propriei alcatuiri sufletesti.

Patima lui pentru pamant este, de asemenea, infinit mai mult decat manifestarea instinctului de posesie, oscileaza intre adoratia aproape religioasa si fascinatia erotica, prezenta in scena in care eroul saruta pamantul “ca pe o ibovnica” (iubita). Adevarata iubita a lui Ion este pamantul, a carui prezenta apare obsesiv in momentele cruciale din viata eroului, scena de dragoste cu Florica care se desfasoara pe camp, moartea prin care realizeaza comuniunea cu pamantul matern. In felul acesta “monumentalitatea” protagonistului este ridicata la coeficientii mitului, el devine purtatorul unei “sexualitati cosmice” care, odata purificat prin suferinta si moarte de patimile sale , il integreaza in ordinea universului.

Prin contrast cu “monumentalitatea” lui Ion, universul micii intelectualitati romanesti se caracterizeaza printr-o deconcentrata banalitate. Lumea satului este lipsita de orice nota de idilism, in viziunea lui Rebreanu. Ea este macinata de conflicte puternice, determinate de deosebirile de avere dintre tarani, care contaminate parca de spiritul activ si competitiv al capitalismului, au o viziune strict pragmatica despre lume.