Romanul post modern Orbitor de Mircea Cartarescu

Un termen inrudit este postmodernitatea, care se refera la toate fenomenele care au succedat modernitatii. Postmodernitatea include un accent pe conditia sociologica, tehnologica sau celelalte conditii care disting Epoca Moderna de tot ce a urmat dupa ea. Postmodernismul, pe de alta parte reprezinta un set de raspunsuri de ordin intelectual, cultural, artistic, academic sau filosofic la conditia postmodernitatii.

Un alt termen conex este adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma "postmodernist"), utilizat pentru a descrie conditia sau raspunsul la postmodernitate. De exemplu, se poate face referinta la arhitectura postmoderna, literatura postmoderna, cultura postmoderna, filosofie postmoderna.

Postmodernismul s-a declansat in literatura romana in a doua jumatate a anilor saizeci si continua sa existe pana in zilele noastre. Problematica delimitarii acestui curent, recunoscut pentru dificultatea de a primi o definitie unica, implica nevoia de raportare la o directie literara opusa desfasurata sincron, anume modernismul. In cultura romana, regimul politic a favorizat opere care sa continue directia modernista manifestata in perioada interbelica, in schimb musamalizand creatiile autorilor interesati de o estetica noua, de avangarda.

De aceea, literatura postmoderna s-a desfasurat pana la sfarsitul anilor optzeci in mod subteran, materializandu-se in activitatea mai multor grupuri si cenacluri literare. Din 1990, s-au publicat multe dintre operele cenzurate in deceniile anterioare; noile creatii reflecta direct schimbarea regimului politic in Romania catre unul permisiv.

Primele reactii impotriva poeticii moderniste "oficiale" a anilor saizeci au venit de la "grupul oniric" (Leonid Dimov, Emil Brumaru, Vintila Ivanceanu, Dumitru Tepeneag). Lor li se vor adauga, dar nu in mod necesar programatic, mai vechea Scoala de la Targoviste a prozatorilor Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olareanu (pentru care o prima ocazie de manifestare se declanseaza abia acum), Cenaclul de luni (condus de Nicolae Manolescu), Cenaclul Junimea (al criticului Ovid S. Crohmalniceanu) Cenaculul Universitas, condus de Mircea Martin. Este momentul in care se impune in literatura "Generatia optzeci", recunoscuta drept cea mai orgolioasa dintre manifestarile artistice din a doua jumatate a secolului al XX-lea.

Dupa o modernitate manifestata si dezvoltata organic, in perioada interbelica, a urmat epoca neagra a proletcultismului, cand au fost scrise foarte putine opere literare de valoare. In anii 1960, traditia modernista a fost reinnodata prin aparitia unui curent denumit de Mircea Cartarescu in studiul sau, "Postmodernism romanesc", tardo-modernism, iar in alte surse, neo-modernism.

Exceptie faceau prozatorii din grupul Scolii de la Targoviste (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olareanu, Tudor Topa), dar si cei din grupul oniric( Dumitru Tepeneag sau Leonid Dimov) sau marele poet Mircea Ivanescu. Prima izbucnire s-a produs in anii optzeci, cand un grup de poeti, grupati in jurul profesorului Nicolae Manolescu au format Cenaclul de luni, in timp ce prozatorii, grupati in jurul profesorului Ovid S. Crohmalniceanu au continuat sa frecventeze Cenaclul Junimea. Grupurile acestea au debutat in cateva volume colective, apoi s-au afirmat in volume colective.

Intre trasaturile cele mai evidente s-ar putea aminti amestecul de narativitate si lirism in poezie, oralitatea expresiei, pastisa, parodia, colajul, jocurile de limbaj. In fond, tipologia postmoderna s-ar putea defini tocmai prin lipsa unei tipologii riguroase, prin extrema mobilitate si amestec voit al genurilor.