Romeo si Julieta - W.Shakespeare

Trimis la data: 2005-06-08
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 10
Nota: 7.30 / 10
Downloads: 12
Autor: Costin Petre
Dimensiune: 28kb
Voturi: 524
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Bogaţii Capuleţi şi Montague erau cele mai de seamă familii din Verona. Intre aceste familii dăinuia însă o veche vrajbă, care atin¬sese asemenea culmi şi era până-ntr-atâta de înverşunată, încât se în¬tindea asupra celor mai depărtate rubedenii, asupra însoţitorilor, slujitorilor şi sprijinitorilor ambelor părţi.
Aşa de departe mergea această duşmănie, că un slujitor de-al casei Montague nu putea da peste vreun slujitor al casei Capuleţilor, nici vreun slujitor al Capu-leţilor să se nimerească în calea unui slujitor al familiei Montague, fără ca între ei să nu aibă loc un schimb de cuvinte grele. Câteodată se ajungea şi la vărsare de sânge, iar adesea, unor asemenea întâlniri întâmplătoare le urmau încăierări, care tulburau fericita tihnă ce domnea pe străzile Veronei.

Bătrânul nobil Capulet dădu o mare petrecere, la care fură pof¬tite multe doamne frumoase şi mulţi oaspeţi nobili. Toate frumuse¬ţile admirate ale Veronei erau de faţă. Şi oricine era bine venit, nu¬mai să nu fi fost din neamul Montague. La această serbare a Capule¬ţilor se afla şi Rosalina, iubita lui Romeo - fiul bătrânului nobil Montague.

Şi cu toate că era primejdios pentru un Montague să fie văzut în adunarea aceea, totuşi Benvolio - un prieten de-al lui Romeo -îl convinse pe tânărul gentilom să se ducă la această petrecere, sub ocrotirea unei măşti, ca să o poată vedea pe Rosalina lui şi, punând-o alături de câteva din frumuseţile de seamă ale Veronei, să înceapă a-şi da seama (cum spunea dânsul) „că lebăda lui este doar o cioară".
Romeo nu prea avea încredere în cuvintele lui Benvolio; totuşi, de dragul Rosalinei, se hotărî să se ducă.

Căci Romeo era un îndrăgos¬tit sincer şi pătimaş, în stare să-şi piardă somnul din pricina iubirii şi să fugă de lume ca să fie singur, cu gândul numai la Rosalina, care-1 dispreţuia şi nu-i răsplătea dragostea nici cu cel mai umil semn de bunăvoinţă. Benvolio dorea să-şi vindece prietenul de această dra¬goste, arătându-i sumedenia de femei, de tot soiul, şi ducându-1 în lume. Aşadar, tânărul Romeo, cu Benvolio şi cu prietenul lor Mercu-ţio se duseră mascaţi la această petrecere a Capuleţilor. Bătrânul Ca¬pulet le ură bun venit şi le spuse că doamnele, ale căror picioare erau nevătămate de bătături, aveau să dănţuiască cu ei.

Şi bătrânul se arătă cu inima uşoară şi voioasă, spunând că şi el purtase mască în tinereţea lui şi că îndrugase în şoaptă multe poveşti la urechea unor doamne tinere. Când porniră a dănţui, Romeo rămase deodată pi¬ronit locului de frumuseţea fără seamăn a unei fete care dansa şi ea. I se părea că ea învaţă torţele să ardă cu strălucire şi că frumuseţea ei scânteiază în noapte ca un giuvaier bogat, purtat de un harap. O frumuseţe prea preţioasă pentru a fi folosită, prea măreaţă pentru acest pământ!

Parcă era o porumbiţă albă ca neaua, printre nişte ciori (cum spunea el), cu atât întrecea în frumuseţe şi desăvârşire pe doamnele din juru-i. In vreme ce rostea aceste laude, fu auzit de Tybalt - un nepot de-al nobilului Capulet - care-1 recunoscu după glas. Şi acest Tybalt, fiind pătimaş şi aprig din fire, nu putu să îndure ca un Montague să vină sub acoperământul unei măşti, ca să isco¬dească şi să-şi bată joc - zicea el - de petrecerile lor. El porni să facă gălăgie şi nu mai contenea cu strigătele-i turbate; l-ar fi culcat de bună seamă la pământ, dintr-o singură lovitură, pe tânărul Romeo, de n-ar fi fost unchiul său, bătrânul nobil Capulet.

Acesta nu-i îngă¬dui a aduce vreo jignire într-un asemenea ceas de desfătare - şi din pricina respectului cuvenit oaspeţilor săi, dar şi fiindcă Romeo se purtase întocmai unui gentilom şi toată lumea din Verona îl pro¬slăvea ca pe-un tânăr virtuos şi foarte stăpânit. Tybalt se înfrâna în ciuda voinţei sale, însă jură că acel josnic Montague va plăti scump altă dată, pentru faptul că le călcase pragul.

După ce se sfârşi dansul, Romeo pândi locul unde se afla fiinţa ce-i vrăjise inima şi - folosindu-se de masca sa, datorită căreia pur¬tarea Iui îndrăzneaţă putea fi mai uşor iertată - cuteză, în chipul cel mai blând cu putinţă, să o ia de mână. îi vorbi apoi asemuindu-i mâ¬na cu mâna unei sfinte pe care de-o va pângări atingând-o - el însuşi fiind un pelerin cucernic - o va săruta în semn de pocăinţă. Bunule pelerin, răspunse frumoasa fată, cucernicia ta se arată mult prea curtenitoare şi întortocheată; sfinţii au mâini pe care pele¬rinii le pot atinge, dar nu le pot săruta.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.