Sara pe deal

'Sara pe deal' este poemul dorului de dragoste, al visului pur, pe care-l imagineaza tanarul, aspirant la ideal. Manat de sentimente puternice, el isi traieste iubirea din vis si descopera armonia sufletelor si frumusetea universului. Aceste valori supreme devin echivalente cu viata insasi:'...Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?'Poezia este o idila cu puternice note de pastel in care se realizeaza (prin organizarea compozitionala) un deplin echilibru intre planul erotic si cel natural.

Cele doua planuri (spatial si afectiv) se inscriu intr-o miscare ascendenta, bazata pe paralelismul dintre om si natura. In acelasi timp planul erotic se amplifica treptat, in timp ce, o data cu inserarea, peisajul se estompeaza. Asistam astfel la un transfer metaforic intre planul natural si cel uman, potentand ideea ca poezia exprima aspiratia spre iubire, iar momentul evocat este cel al asteptarii, al drumului spre fericire. Punctul culminant al trairii emotionale si momentul contopirii pastelului cu idila, il constitue versurile:

'Clopotul vechi imple cu glasul lui sara / Sufletul meu arde-n iubire ca para".Relatia intre cele doua planuri dezvaluie nu numai plasticitatea nebanuita a imaginilor vizuale si acustice, dar mai ales originalitatea viziunii eminesciene privind reflectarea din perspectiva lumii interioare a lumii obiective, de afara.

Spatiul terestru este fixat la inceput intr-un cadru mitic ('Sara pe deal, buciumul suna cu jale / Turmele-l urc, stele le scapara-n cale'), sugerand miscarea spre nemarginire. Tendinta de avantare a teluricului spre cosmos este evidenta si in versurile din strofa a treia 'Stresine vechi casele-n luna ridica'. Cosmicul este surprins in miscarea lui fundamentala, amplificand emotia apropiatei intalniri a celor doi indragostiti: 'Luna pe cer trece-asa sfanta si clara (...) Nouri curg, roze-a lor siruri despica'.