Sara pe deal

Trimis la data: 2005-10-04
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 2
Nota: 7.97 / 10
Downloads: 3032
Autor: Hemei Marian
Dimensiune: 8kb
Voturi: 167
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Sara pe deal - Pulbicată în Covorbiri literare din 1 iulie 1885, Sara pe deal a fost compusă la Viena, în 1871, finisată în 1872 .Dragostea dă poetului o sensibilitate sporită pentru lucrurile din jurul său. Sara pe deal
Sara pe deal - Tematic, Sara pe deal este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tânărului abia ieşit din adolescenţă care aspiră spre ideal.El viseaza o fata ideala care sa-l inteleaga si sa-l insoteasca pretutindeni. Mânat de dor, de o pornire adâncă venită din sine, el îşi imaginează – fermecata experienţa - poveste iubirii, pe care o trăieşte ca pe o dorinţă aprinsă şi statornică.

Sara pe deal - În viziunea lui Eminescu, o astfel de iubire în care fiinţele descoperă armonia sufletelor şi frumuseţea universului este reper de valoare supremă, echivalent valoarea vieţii înseşi: "Astfel de noapte bogată / Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată ?", idee ce poate fi comparată cu aceea din Luceafărul: "Şi pentru toate dă-mi în schimb / O oră de iubire" sau din Pe lângă plopii fără soţ: "O oră să fi fost amici / Să ne iubim cu dor / S-ascult de glasul gurii mici / O oră şi să mor".

Compoziţional poezia este o lucrare cu puternice note de pastel, prin care se realizează un deplin echilibru între planul dragostei şi planul naturii. Organizarea ei compoziţională urmăreşte să sugereze raportul dintre cele două realităţi, prin încadrarea stării de suflet în starea naturii si invers. Pentru aceasta, poetul insistă mai întâi asupra planului descriptiv, precum pănitor în ultimele patru strofe, cu doar patru versuri aparţinând celuilalt plan, apoi în ultimele două strofe, pune accentul pe spectacolul erotic, refăcând un fragment din ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene.

De la început Eminescu percepe cu exactitate componentele naturii şi locul obiectelor în spaţiu. Imaginile au o siguratate realistă, sunt uşor de recunoscut şi de reconstruit. Ele sunt vizuale (cu alternanţe de umbră şi lumină urmărind mişcarea naturii dinspre amurg spre noapte) şi auditive.

Sunetele, atenuate , cu o intensitate redusă, contribuie în mod bizar, la accentuarea crescândă a tăcerii generale,a linistei profunde. Ele sunt melodioase şi melancolice: "buciumul sună cu jale", "apele plâng", "fluierele murmură-n stână" ; familiare "scârţâie-n vânt cumpăna de la fântâna", "toaca răsună mai tare", sau imprastiate: "cloputul umple cu glasul lui sara" alcătuind un strat sonor secundar, ca o muzică discretă a naturii.

Spaţiul poetic devine astfel larg, evocator. Nu e nici puternic, nici individualizat prin detalii care particularizează excesiv, dar nici abstract, valabil oriunde şi oricând. Priveliştea care rezultă are o linie romantică domoală, cu turme care urcă dealul, cu oamenii care vin de la coasă, cu sate pitite în vale. Totul e domestic şi pastoral, cu un aer de vechime. In această atmosferă, poetul, patentează un sentiment, care este realizat poetic printr-o usoara trecere a valorilor metaforice dintr-u plan în celălalt.

Astfel, în strofa întâi, jalea buciumului şi plânsetul apelor sunt stări în care se reflectă de fapt trăirile sufleteşti ale fetei care aşteaptă: "Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine". Tot aşa epitetele din versul: "luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară"

"Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară", pot fi atribuite ochilor care privesc cu dor: iar metafora "stelele nasc umezi pe bolta senină reprezintă echivalentul astral al lacrimilor care apar fără voie din ochii albastri senini ca bolta cerului şi se sfărâmă cu straluciri diamantice între genele fiinţei copleşite de tensiune "Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină", iar asonantele u si a redau nelinistea , nerabdarea si zbuciumul din sufletul iubitei in asteptarea eului liric. Spectacolul general al naturii e creat ca să susţină prin efectele lui de ton afectiv, izbucnirea de nestăpânit a dorului. Versul declamatic care notează momentul: "Sufletul meu arde-n iubire ca para", are dublu rol: închide planul naturii şi concentrează poemul până la sfârşit în jurul poveştii de dragoste. Se reia astfel jocul iniţiatic: "Lângă salcâm stă vom noi noaptea întreagă / Ore întregi spuneţi voi cât îmi este dragă! / Ne-am răzâma capetele-unul de altul / Şi surâzând vom adormi sub înaltul, / Vechiul salcâm".
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.