Sara pe deal

Ca in orice opera lirica, ideea poetica centrala se refera la un sentiment, cel de dragoste, in stransa legatura cu acesta fiind si sentimentele poetului exprimate in mod direct prin intermediul confesiunii. "Sara pe deal" este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tanarului care aspira spre ideal. Manat de dor, de o pornire adanca venita din sine, el isi imagineaza, inaintea experientei, povestea iubirii pe care o traieste ca pe o dorinta aprinsa si statornica.

In poezie, un tanar indragostit isi inchipuie o poveste de iubire intr-un cadru natural dominat de lasarea amurgului. Este o imagine a unei experiente care insa n-a avut loc. Cei doi indragostiti ar urma sa se intalneasca sub un salcam care, asemenea teiului, e un arbore sacru al iubirii in poezia eminesciana. Intr-un spatiu romantic, dominat de luna si de stele "ce nasc umezi pe polta senina", tanarul intuieste prezenta iubitei, care il asteapta plina de dor.

Sentimentul de dragoste este pus in paralel cu imaginile din natura, care atribuie textului un aspect de pastel: pe masura ce se lasa seara si agitatia de peste zi se stinge, in acceasi proportie cu starea sufleteasca a tanarului indragostit se schimba si sentimentele se amplifica.

Planul naturii se inchide spre finalul poeziei, pentru a lasa loc sentimentului arzator al iubirii. Cei doi, grabindu-se unul spre celalalt, se vor intalni sub salcamul protector, unde isi vor depana povestea de dragoste. Cuprinsi de euforie, descoperind cu nesat iubirea, indragostitii adorm coplesiti de fericire. Poate oare o intreaga viata sa echivaleze cu o astfel de noapte bogata?