Satul romanesc la George Cosbuc

Trimis la data: 2002-06-29
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 7.18 / 10
Downloads: 4834
Autor: Florea Cristian
Dimensiune: 7kb
Voturi: 335
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Coşbuc a proiectat o epopee bazată pe motive folclorice însă toată munca lui s-a concretizat doar în câteva fragmente care au dat mai apoi naştere la două balade care vorbesc despre marile evenimente din viaţa satului: Nunta Zamfirei, o descriere a ceremonialului nunţii ţărăneşti şi Moartea lui Fulger, o evocare a străvechiul ritual al înmormântării.
Satul românesc în opera lui George Coşbuc



Întâiul mare poet pe care ni l-a dat Ardealul vede lumina soarelui în anul 1866, in satul Hordou (azi George Coşbuc). Casa din piatră, cu tindă si cinci odăi, fusese ridicată în 1840 de tatăl sau, Sebastian, preot provenit dintr-o familie cu o lungă istorie preoţească.
Trecuseră abia şapte ani de la formarea statului naţional român şi acest fapt adusese o rază de speranţă în inimile tuturor românilor din Transilvania. Spiritul naţional al acestor oameni începe să se facă din ce în ce mai mult simţit şi să se reflecte în mentalitatea lor. Acesta este mediul în care s-a născut şi a copilărit George Coşbuc, formându-se ca om, vrăjit de tot ceea ce înseamnă satul românesc.
Tema poeziilor pe care Coşbuc le-a scris de-a lungul vieţii reflectă, în mod inevitabil, fascinaţia sa faţă de cel mai reprezentativ simbol al românilor: satul, alături de tradiţiile, obiceiurile şi sentimentele ţăranilor de aici.
Coşbuc a proiectat o epopee bazată pe motive folclorice însă toată munca lui s-a concretizat doar în câteva fragmente care au dat mai apoi naştere la două balade care vorbesc despre marile evenimente din viaţa satului: Nunta Zamfirei, o descriere a ceremonialului nunţii ţărăneşti şi Moartea lui Fulger, o evocare a străvechiul ritual al înmormântării.
Balada Nunta Zamfirei ne face să asistăm la nunta fetei lui Săgeată-împărat, Zamfira, cu prinţul răsăritean Viorel. Dacă înlăturăm elementul fabulos descoperim o lume reală, uşor de recunoscut, prin nimic falsificată. Personajele, cu numele lor situează poezia în limitele tradiţiei şi basmului. Zamfira, nume des întâlnit în lumea satului, fiică de "domn" şi-a ales ca mire pe Viorel - alt nume din lumea satului transilvănean - un "prinţ" frumos, venit de undeva "dintr-un afund de Răsărit".
Ca orice fată frumoasă, Zamfira a fost "peţită des", dar ea n-a ales decât pe care i-a fost "menit", pe "cel mai drag", sintetizând concepţia populară conform căreia la baza căsătoriei trebuie să stea dragostea. Zvonul nunţii s-a răspândit îndată peste "o mie de crăimi". Împăraţii şi regii şi-au îmbrăcat purpura, nuntaşii din nouăzeci de ţări s-au urcat în rădvane trase de câte patru cai. Dar împăraţii sosiţi din "Zorit" şi din "Apus" nu par străini, ci, dimpotrivă, foarte cunoscuţi, aparţinând parcă unui singur neam. Ei sunt: "bătrânul Grui" cu nume baladesc, şi Ţinteş, cel cu "trainic rost", şi Bardeş "cel cu adăpost prin munţi sâlhui", dar şi un Peneş-împărat, un "Paltin-crai", Mugur-împărat şi Barbă-Cot, piticul, personaje ce amintesc de lumea basmului românesc, cu feţi-frumoşi, regi şi sfetnici.
Zamfira e sprintenă "cu mers isteţ", mlădie şi năltuţă, cu mijloc subţire, încins cu "brâu-de-argint". Flăcăii chipeşi, au coifuri pe cap şi prăsea la şold, după moda grănicerească din ţara Năsăudului, iar regii sunt îmbrăcaţi în purpură, rochiţele copilelor şi flăcăilor amintesc de tipicul port popular: "Ce fete dragi! Dar ce comori / Pe rochii lungi ţesute-n flori / Iar hainele de pe feciori / Sclipeau de argint". Ceremonialul nunţii, hiperbolizat, este însă ţărănesc. Cum nunta e un eveniment deosebit în viaţa satului, la sărbătoare participă întregul sat, dar şi nuntaşi din satele vecine. Obiceiurile de nuntă, dincolo de cadrul de basm al poeziei, sunt cele obişnuite în viaţa satului transilvănean. Alaiul mirelui nu are absolut nimic supranatural, fiind rupt din viaţa reală. Mirele e întâmpinat de alaiul miresei, în frunte cu Paltin-crai, în funcţia de staroste, în sunetele de treasc şi trâmbiţi şi în chiote de veselie. Momentul capital este hora din timpul cununiei, jucată ţărăneşte de tot poporul, ardeleneşte, în opinci cu clopoţei şi cântece din fluier. Notaţia mişcării stilizate este făcută cu o tehnică acustica desăvârşită, într-un tablou ca de Theodor Aman: "Şi-n vremea cât s-au cununat / S-a-ntins poporul adunat / Să joace-n drum după tilinci: / Feciori, la zece fete , cinci, / Cu zdrângăneii la opinci / Ca-n port de sat. / Trei paşi la stânga linişor / Şi alţi trei paşi la dreapta lor, / Se prind de mâni şi se desprind, / S-adună cerc şi iar se-ntind, / Şi bat pământul tropotind / În tact uşor."
După 40 de zile, petrecerea se încheie cu urarea lui Mugur-împărat, "Precum e felul din bătrân / La orice chef între români": " Cât mac e prin livezi / Atâţia ani la miri urez! / Şi-un prinţ la unul! blând şi mic, / Să crească mare şi voinic - / Iar noi să mai jucăm un pic / Şi la botez!", urare care sintetizează esenţa căsătoriei, în concepţia populară, aceea de procreare, de perpetuare a speciei umane.
În Moartea lui Fulger, un fiu de crai, răpus în luptă pe un mal străin, e adus acasă de către un sol. Durerea părintească, cu inflexiuni de bocet popular în poezia lui Coşbuc, ritualul înmormântării, cu rânduieli şi obiceiuri străbune, apropie balada de sfera creaţiilor dramatice.
Emoţionant e strigătul de durere al mamei îndoliate, care nu mai crede în nimic, nici chiar în Dumnezeu, în faţa căruia: "Ori buni, ori răi tot un mormânt! / Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt! / Credinţa-i val, iubirea vânt / Şi viaţa fum".
Impresionează sfatul înţelept al bătrânului sfetnic, compătimitor şi sentenţios, exprimând, în esenţă, atitudinea demnă, bărbătească, în faţa morţii, specifică poporului român: "Zici fum? O, nu-i adevărat / Război e, de viteji purtat! / Viaţa-i datorie grea / Şi laşii se-ngrozesc de ea / Să aibă tot cei laşi ar vrea / Pe neluptat". Poetul pune accentul pe stările sufleteşti, cărora le dă expresivitate prin ţinuta eroilor, în trecerea lor de la o atitudine la alta, prin vorbirea lor populară.
Născut ţăran, în zona Năsăudului, George Coşbuc nu şi-a uitat niciodată originea, fapt dovedit de către încercarea sa de a sintetiza universul popular românesc într-o epopee de mari proporţii. Nunta Zamfirei şi Moartea lui Fulger reprezintă pentru autor apogeul creaţiei folclorice şi o expresie a idealului său de a omagia satul românesc.
Prin originea sa, prin aspiraţiile şi realizările sale, prin creaţiile sale de inspiraţie folclorică, George Coşbuc a fost şi va rămâne poetul care a realizat, poate, cea mai frumoasă imagine a satului, a obiceiurilor şi tradiţiilor neamului român.

Notă: Această lucrare a fost evaluată cu nota 8 (opt) – îi lipseşte o sinteză a vieţii satului, lirismul obiectiv etc.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.