Sfarsit de toamna

Sfarsit de toamna - Ciclul “Pasteluri”, publicate in revista “Convorbiri literare” si numite de George Calinescu “picturi verbale” ofera o fresca a naturii in diverse anotimpuri, exprimand legatura armonioasa a omului cu natura.

Pastelul “Sfarsit de toamna” surprinde elementele specifice sfarsitului acestui anotimp si schimbarile ce au loc in natura, odata cu apropierea iernii.

Prima strofa fixeaza, prin intermediul verbelor la timpul perfect compus, exodul pasarilor calatoare – “cocostarci”, “randunele”, “cocori” – care si-au parasit cuiburile, alungate de “zile rele” ale toamnei. Regretul eului liric pentru trecerea verii este exprimat direct prin epitetul antepus “jalnic dor”, iar metafora “zile rele”, care contine si un epitet, sugereaza raceala specifica toamnei. Verbele sinonime “parasit-au” si “pribegit-au” cu forma inversa accentueaza starea de tristete, creand impresia curgerii in eternitate a tot ceea ce inseamna viata.

La hotarul dintre anotimpuri, natura isi schimba infatisarea(strofa a doua): campia pana nu demult verde si vesela, este acum trista, vestejita, iar lunca peste care a cazut bruma “acum pare ruginita”.

Zborul frunzelor care parasesc crengile sunt asemenea dorintelor omenesti neimplinite caci poetul raporteaza fenomenele naturii la propria stare sufleteasca. Transformarile din natura sunt reliefate prin epitete(“vesela verde campie”, “acu-i trista”, “lunca pare ruginita”), prin personificari(“frunzele zbor”), prin comparatii(“frunzele se dezlipesc ca frumoasele iluzii”) si printr-o serie de antiteze(“vesela – trista”, “verde – vestezita – ruginita”).

De pretutindeni(“din tuspatru parti a lumei” – strofa a treia) pe cer se ridica “nouri negri plini de geruri”, soarele isi ascunde fata, iar pe sub nori trece un card de corbi care prevesteste apropierea iernii. Atmosfera devine agitata, intunecata pentru ca norii negrii par “balauri din poveste”(comparatie), iar trecerea corbilor este insotita de croncanituri prevestitoare de rau.

Structurile: “nouri negri plini de geruri”, “soarele iubit”, “grozavii nori”, “corbii iernatici”, “croncanitori”, “norii se ridica”, “soarele s-ascunde”, se concretizeaza in imagini vizuale, auditive dar si de miscare bazate pe o varietate de figuri de stil( Epitete, comparatii, personificari), sugereaza agitatia din natura, dar si nelinistea, teama, regretul si tristetea eului liric.

Finalul ofera surpriza aparitiei iernii, odata cu scaderea zilei. Ca-n basme, ea “vine, vine pe crivat calare”, iar vantul care “suiera prin hornuri raspandin infiorare”, creeaza panica in randul tuturor vietuitoarelor domestice: “Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc”. Personificarea iernii si a vantului, repetitia, enumeratia, prezenta unor verbe la indicativ prezent contribuie la realizarea unei atmosfere careia omul nu i se poate impotrivi, de aceea se resemneaza, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Ca structura, si in acest pastel tabloul “Se incheaga prin juxtapunere, e dinamic si concis”, autorul, “proiectandu-ne dintr-o data in plin spectacol al naturii”(Paul Cornea). Lexicul se remarca uneori prin utilizarea unor forme invechite sau regionale(“acu”, “vestezita”, “nourii”, “cocoare”, “a rancheza”, “lumei”), dar de cele mai multe ori limbajul este “cel firesc”, surprinzand intr-o forma aleasa, realitatea cu miscarile, cu formele, cu sunetele ei.