Silogismul ca argumentare si demonstratie

Dezbaterile sunt in continuare din cele mai aprinse cu reformulari conceptuale constante. Pe de o parte observand literatura psihologica de specialitate nu putem sa nu constatam o incapacitate fundamentala a mintii umane in a desfasura corect o argumentare de tip logico-matematica. Doar 25% dintre studenti recunosc in chip natural incorectitudinea unui rationament de tipul:"daca ma iubeste atunci imi aduce flori" "nu mi-ai adus flori" " prin urmare nu ma iubeste".

Pe de alta parte nu putem sa scapam de eficacitatea rigorii de tip logico-matematic. Stiintele se bazeaza pe deductii din care face parte si silogismul si inductii. Deductia si implicit silogismul sunt bijuteriile coroanei demonstrative. Am putea concluziona simplu spunand ca o minte educata este evident mai buna in a se adapta mediului, bazandu-se pe aceasta unealta universala pe care o numim logica. Dar "vai", este de ajuns sa incerci sa rationezi logic corect cu toate premisele corect formulate incat sa-ti dai seama foarte repede ca nu ai putea inainta in cunoasterea ta imediata decat foarte putin.
Ex :

- incercati sa explicati folosind silogisme complete si valide "de ce v-ati imbracat frumos astazi" "de ce-ti ieiprietenul de la tren".
O gandire de tip silogistic se dovedeste un cosmar al mintii in ceea ce priveste resursele de calcul si memorie implicate.
Pana la urma putem sa ne intrebam (raspunsul va fii proiect de cercetare ulterioara), in ce masura corectitudinea unei demonstratii logice este eficace cunoasterii noastre. Pana sa deslusim sensul acestor intrebari mai profunde, mi-am propus sa descriu natura silogismului in argumentare si demonstrativitate.